Klaus Iohannis, la Adunarea Generală a ONU: „România se implică și ia măsuri”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Klaus Iohannis, la Adunarea Generală a ONU: „România se implică și ia măsuri”
Klaus Iohannis, la Adunarea Generală a ONU: „România se implică și ia măsuri”

Colaborarea internaţională este esenţială în combaterea schimbărilor climatice şi a pierderii biodiversităţii, a transmis preşedintele Klaus Iohannis, miercuri, în cadrul evenimentului "Acţiune transformatoare pentru natură şi oameni", organizat în marja Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite.

„Colaborarea internaţională este esenţială în combaterea schimbărilor climatice şi a pierderii biodiversităţii. Haideţi să acţionăm împreună pentru a proteja biodiversitatea, împărtăşind cunoştinţe, tehnologie şi resurse financiare. Vă invit să mobilizăm noi surse de finanţare pentru natură, să sprijinim şi să recompensăm furnizorii de servicii ecosistemice. Protejarea şi conservarea biodiversităţii trebuie să se realizeze în strânsă legătură cu dezvoltarea socială şi economică a oamenilor şi a comunităţilor", a spus Klaus Iohannis.

El a afirmat, în context, că România se implică şi ia măsuri.

„Împreună vom inversa tendinţa de pierdere a biodiversităţii până în anul 2030. Acum este momentul să acţionăm! Împreună putem opri schimbările climatice. COP26 este o etapă importantă în acest parcurs. România susţine rolul de lider pe care şi l-a asumat Uniunea Europeană în materie de schimbări climatice şi ambiţia UE de a conduce efortul de restaurare a naturii, atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional", a susţinut şeful statului.

 

Iohannis: Delta Dunării este un reper al biodiversităţii mondiale



Preşedintele Klaus Iohannis a precizat că biodiversitatea României se remarcă datorită bogăţiei sale, punctând că Delta Dunării este un reper al biodiversităţii mondiale, găzduind peste 5.000 de specii de floră şi faună.

„Biodiversitatea ţării noastre generează servicii ecosistemice pentru România, Europa şi întreaga lume. Acestea includ controlul inundaţiilor, tratarea apelor uzate, purificarea aerului sau captarea carbonului, toate esenţiale pentru calitatea vieţii, prosperitatea economică şi socială", a explicat şeful statului.

 

Klaus Iohannis: „Pierderea biodiversităţii agravează schimbările climatice”


Iohannis a reamintit că există o legătură strânsă între biodiversitate şi schimbările climatice.

„Pierderea biodiversităţii agravează schimbările climatice, iar acestea au, la rândul lor, un impact negativ asupra ecosistemelor şi speciilor. Creşte astfel riscul de incendii de vegetaţie şi de pierdere a biodiversităţii asociate lor", a declarat Iohannis, subliniind că pompierii români au fost în prima linie a efortului internaţional de a opri incendiile de vegetaţie şi de a proteja natura în Grecia anul acesta.

Klaus Iohannis conduce, de marţi până joi, delegaţia României la segmentul la nivel înalt al celei de a 76-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, care are loc la New York.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel