Cei doi şefi de stat au făcut fotografii cu elevii şi Carmen Iohannis.
"Vedeţi că până şi greva are ceva avantaje", le-a spus preşedintele Iohannis elevilor.
Carmen Iohannis a precizat că a venit cu elevii săi să-i întâmpine pe cei doi preşedinţi.
"Eu nu am venit aici politic, am venit împreună cu clasa mea să-i întâmpinăm pe preşedinţi. Atât facem", a spus Carmen Iohannis.
Preşedintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, efectuează de miercuri până vineri o vizită de stat în România. Oficialul german se află joi la Sibiu.
Iohannis: Investițiile germane sunt apreciate în România. Sper să se extindă
Iată discursul președintelui Klaus Iohannis, la Sibiu:
"Mă bucur foarte mult să fiu la Sibiu, împreună cu oaspetele nostru de onoare, domnul Președinte federal Frank Walter-Steinmeier.
Sper că, după București, vizita dumneavoastră la Sibiu, ca și cea la Timișoara, unde veți merge mâine, să vă ofere o imagine cât mai completă despre România de astăzi. Ați mai vizitat România de-a lungul anilor și cred că aveți deja o imagine a transformărilor care s-au petrecut în anii de cand ne cunoaștem.
Ca fost primar al acestui frumos oraș, urmăresc, bineînțeles, cu mult interes evoluțiile de la Sibiu, care sunt într-adevăr, doamnă primar, spectaculoase.
Sibiul a fost și rămâne un model pentru conviețuirea diferitelor etnii în armonie.
De asemenea, Sibiul este și un oraș în care numeroși investitori germani au ales să vină și să creeze afaceri de viitor, care să aducă locuri de muncă. Calitatea investițiilor germane este foarte apreciată în România și sper că aceste investiții vor continua să se extindă în perioada următoare, nu numai aici, ci în întreaga țară.
Aș dori să subliniez și importanța acordată cooperării pentru dezvoltarea pregătirii profesionale în sistem dual, domeniu în care firmele germane din România joacă un rol de pionier. Ele oferă un model valoros pentru întregul nostru sistem de educație și, respectiv, pentru cel economic, astfel încât să putem pregăti tineri cât mai competenți și cu capacitatea de a se adapta provocărilor economiei viitorului.
Înainte de a încheia, doresc să mai subliniez că prietenia româno-germană, cu o veche tradiție, a ajuns acum într-un punct de dezvoltare fără precedent. Avem o cooperare consistentă în plan politic bilateral și european și avem, mai ales, legături interumane puternice, care se datorează oamenilor, în special comunității românești din Germania și minorității germane din România.
Este baza pe care construim împreună o Europă unită, care să ne asigure un viitor prosper în fața numeroaselor provocări globale.
Vă mulțumesc tuturor, vă doresc sănătate, numai bine și prosperitate orașului Sibiu și tuturor celor care s-au hotărât să trăiască în Sibiu!" a spus Iohannis
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News