Klaus Iohannis, la recepţia Ambasadei SUA: "Românii nu vor uita NICIODATĂ"

Andreea Cosma |
Data publicării:

Preşedintele Klaus Iohannis a fost prezent la recepţia oferită de Ambasada Statelor Unite ale Americii cu ocazia celei de-a 243-a aniversări a Zilei Independenţei, unde a ţinut un discurs.

"Principiile incluse în Declarația de Independență fundamentează și astăzi cultura noastră de valori. Aceste idei - democrație liberală, libertate politică și economică, stat de drept, separația puterilor - continuă să ne alimenteze încrederea într-un viitor comun tot mai bun. 

Salut faptul că aniversarea de astăzi este plasată și sub semnul misiunii Apollo 11, care la 20 iulie 1969 înfăptuia un vis al întregii omeniri și depășea orice bariere cunoscute până atunci. După o jumătate de secol, trebuie remarcată o dată în plus această reușită istorică a națiunii americane și a umanității, care continuă să fascineze și să inspire", a declarat preşedintele Klaus Iohannis, la recepţia oferită de Ambasada Statelor Unite ale Americii cu ocazia celei de-a 243-a aniversări a Zilei Independenței.

 

Klaus Iohannis: "Românii nu vor uita niciodată"

 

Şeful statului a vorbit şi despre dezvoltarea relaţiilor dintre România şi SUA, de la căderea comunismului în ţara noastră şi a mulţumit Statelor Unite ale Americii pentru sprijinul oferit în tot acest timp.

"Acum 30 de ani, după înlăturarea totalitarismului comunist, România s-a reconectat politic și economic la familia occidentală ca apoi să devină membru al Alianței Nord-Atlantice, al Uniunii Europene, precum și partener strategic puternic al Statelor Unite.

Sprijinul Statelor Unite pentru eliberarea națiunilor captive ale Europei, izolate în spatele Cortinei de Fier, și asistența oferită în vederea reintegrării în comunitatea transatlantică a fost crucial. Domnule Ambasador Klemm, România nu va uita niciodată acest sprijin!", a ţinut să precizeze preşedintele României.

 

Klaus Iohannis, despre referendumul pe tema Justiţiei: "Cetăţenii au arătat încă o dată"

 

Şeful statului a reiterat şi importanţa votului dat de români pe 26 mai, atât la alegerile europarlametnare, cât şi la referendumul pe tema Justiţiei.

"Recent, cu ocazia alegerilor europene și a referendumului privind justiția pe care l-am convocat pe 26 mai, românii au dat un vot covârșitor pro-european și în sprijinul consolidării statului de drept, respingând fără echivoc populismul și discursul anti-european și anti-justiție. Cetățenii României au arătat, o dată în plus, că avem o societate matură și că își doresc o țară puternică și sănătoasă, cu un sistem de justiție curat și independent, în deplină consonanță cu statutul de partener strategic al Statelor Unite și de stat membru al Uniunii Europene și al NATO", a mai declarat Klaus Iohannis.

 

Klaus Iohannis: "Happy 4th of July! Happy Independence Day!"

 

Preşedintele României şi-a încheiat discursul dând asigurări statului american de intenţia României de a întări parteneriatul stratergic.

"Prioritatea strategică a României este și va rămâne o relație transatlantică puternică. O cooperare transatlantică solidă este cea mai sigură garanție că vom putea gestiona cu succes provocările viitorului și influența pozitiv dezvoltările pe plan global. Președinția Consiliului Uniunii Europene, încheiată recent cu succes de țara noastră, a reprezentat inclusiv o contribuție la consolidarea unei relații transatlantice bazate pe respect reciproc, promovarea valorilor comune și avansarea intereselor care conectează indisolubil Uniunea Europeană de partenerul său global, Statele Unite ale Americii.

Veți găsi mereu în România un aliat şi un prieten de încredere, o voce puternică în favoarea cooperării strânse dintre America și Europa! Vă asigur că țara mea și eu personal păstrăm aceeași determinare pentru aprofundarea și dezvoltarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite!

Urez La mulți ani! Statelor Unite ale Americii! Happy 4th of July! Happy Independence Day!", a conchis preşedintele României, Klaus Iohannis.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel