Klaus Iohannis: „NATO va răspunde la orice provocare sau amenințare posibilă”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Klaus Iohannis: „NATO va răspunde la orice provocare sau amenințare posibilă”
Klaus Iohannis: „NATO va răspunde la orice provocare sau amenințare posibilă”

„Vom continua eforturile noastre pentru a asigura răspunsul prompt hotărât și robust al Alianței Nord Atlantice la orice provocare sau amenințare posibilă”, spune președintele Klaus Iohannis, aflat la baza militară de la Mihail Kogălniceanu.

„Prin eforturi comune, contribuim la securitatea spațiului aliat, asigurăm pacea și liniștea cetățenilor noștri. Faptul că ne aflăm împreună în această bază militară reprezintă o dovadă în plus a unității, coeziunii și solidarității care există la nivelul NATO. Încă din anul 2014, ca urmare a anexării ilegale a Peninsulei Crimeea de către Federația Rusă, NATO a început un proces complex de adaptare. Am fost conștienți că ne confruntăm cu un mediu de securitate marcat de noi riscuri și amenințări și de conduita tot mai agresivă a Federației Ruse în plan regional. Astfel, a apărut postura de descurajare și apărare a NATO pe Flancul Estic. Agresiunea brutală declanșată de Federația Rusă împotriva Ucrainei a afectat însă fundamental securitatea regională, europeană, euroatlantică și are proiecții negative la nivel global – pe mai multe paliere chiar”, spune Klaus Iohannis.

 

Klaus Iohannis: „NATO a sporit măsurile de pregătire a forțelor militare aliate”

 

El afirmă că, pentru sprijinirea Ucrainei, greu încercată de această agresiune, NATO și Uniunea Europeană au luat măsuri concrete și consistente, iar România a acționat, la rândul său, rapid și eficient, atât la nivel guvernamental, cât și la nivelul societății civile.

„Dincolo de aspectele umanitare, este evident că mediul de securitate internațional a suferit modificări radicale. În consecință, a trebuit să luăm măsuri corespunzătoare de răspuns, strict defensive, menite însă să nu ducă la escaladare. Astfel, NATO a sporit măsurile de pregătire a forțelor militare aliate și de consolidare a posturii aliate pe Flancul Estic. (...) Vom continua eforturile noastre pentru a asigura răspunsul prompt, hotărât și robust al Alianței Nord-Atlantice la orice provocare sau amenințare posibilă. După cum am decis la recentul Summit de la Bruxelles, vom accelera transformarea Alianței pentru a consolida postura de descurajare și apărare a NATO pe termen lung, în special pe Flancul Estic și la Marea Neagră”, adaugă șeful statului.

 

Iohannis: „Numai împreună putem asigura securitatea și bunăstarea cetățenilor noștri”

 

El apreciază că prezența militarilor în România are, dincolo de componenta de securitate, și o dimensiune simbolică.

„Împreună cu colegii voștri, militarii români, protejați și apărați valorile euroatlantice care definesc în mod esențial societățile noastre: democrația, drepturile omului, statul de drept și dreptul fiecărui popor de a-și decide propria soartă. Numai împreună putem asigura securitatea și bunăstarea cetățenilor noștri. Vă doresc succes în activitățile de pregătire pe care le veți întreprinde, precum și în misiunile în care veți fi angajați”, conchide Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis vizitează, miercuri, baza militară de la Mihail Kogălniceanu, alături de premierii Belgiei și României, scrie Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel