Klaus Iohannis participă la reuniunea Consiliului European. Vezi AGENDA

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, astăzi și mâine, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, pe agenda reuniunii Consiliului European se află discuţii referitoare la negocierile privind viitorul buget al UE post-2020, la aspecte legate de Piaţa Internă a Uniunii, gestionarea fenomenului migraţiei, combaterea schimbărilor climatice şi lupta împotriva rasismului şi a xenofobiei.

„Referitor la viitorul buget al Uniunii, preşedintele României va pleda pentru adoptarea cât mai rapidă a acestuia, menţionând că, în calitate de viitoare preşedinţie a Consiliului Uniunii Europene, România va acţiona pentru obţinerea unor progrese semnificative în negocieri", se arată în comunicat.

Citește și Iohannis, ATAC la Tudorel Toader: „Ministrul Justiției înțeleg că astăzi are altă treabă decât să onoreze bilanțul"

Totodată, preşedintele Iohannis va susţine avansarea eforturilor statelor membre UE în privinţa dimensiunii externe a migraţiei şi o implicare activă în dialogul cu partenerii externi, ţările de origine şi de tranzit ale migranţilor, pe baza legăturilor tradiţionale cu aceste state, în vederea unei abordări eficiente a fenomenului.

Şeful statului va susţine şi continuarea eforturilor de consolidare a Pieţei Interne a Uniunii Europene, arătând că ţara noastră va promova, în calitate de preşedinţie a Consiliului UE, demersurile menite să contribuie la aprofundarea acesteia şi avansarea procesului de punere în practică a strategiei în domeniu.

Citește și Atac armat la Strasbourg. Klaus Iohannis, mesaj pentru Emmanuel Macron

Vineri, Klaus Iohannis va participa la Summitul Euro în format extins, în cadrul căruia va reitera susţinerea României pentru obiectivul de consolidare a Uniunii Economice şi Monetare. Preşedintele va sublinia că deciziile care vizează consolidarea zonei euro sunt foarte importante pentru viitorul UE şi, în consecinţă, va susţine păstrarea acestor dezbateri în format extins, cu participarea tuturor statelor membre, inclusiv a celor care nu fac parte încă din zona euro, precizează Administraţia Prezidenţială.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel