Klaus Iohannis merge într-o vizită de două zile la München pentru a primi Premiul ”Franz Josef Strauss-2018”, din partea fundaţiei germane "Hanns Seidel”.
Fundaţia ”Hanns Seidel” şi conducerea Uniunii Creştin-Sociale din Germania îi acordă această distincție lui Klaus Iohannis, ”pentru promovarea, în mod constructiv şi vizionar, de-a lungul întregii sale cariere politice, a valorilor democratice, a unei societăţi unite şi a încrederii în proiectul european”, precizează un comunicat al Administraţiei prezidenţiale.
Președintele va primi și suma de 10.000 de euro, pe care o va dona Fundaţiei "Un copil, o speranţă”, care derulează proiecte în domenii precum sănătatea, educaţia şi asistenţa socială.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News