Klaus Iohannis: România e mult mai bună decât imaginea pe care o are

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Preşedintele Iohannis a declarat că Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene a încheiat 90 de dosare legislative, transmite Agerpres.

 „Nu ştiu dacă este bine să vorbim despre o moştenire, nu putem crea o moştenire în şase luni, dar poţi face treabă bună. (…) Puţini au avut aşteptări foarte mari când am început Preşedinţia, mulţi se aşteptau să fim mediocri, dar eu am luat foarte în serios laudele preşedinţilor Tusk şi Juncker. Preşedinţia română a încheiat 90 de dosare, ştiţi câte se încheiau în alte Preşedinţii, ceea ce arată nu numai intensitatea şi cantitatea muncii noastre, ci şi calitatea, pentru că suntem buni parteneri, negociatori şi instituţii cu standarde ridicate, iar echipa română a reuşit ceva neaşteptat. De aceea am spus că Preşedinţia română a fost surprinzătoare, pentru că a avut rezultate mult mai bune decât se aşteptau toţi. Dacă putem să definim acest lucru ca o moştenire, şi anume că România e mult mai bună decât imaginea pe care o are, cred că este o moştenire bună”, a declarat Klaus Iohannis, la Bruxelles, în declaraţia comună cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude-Juncker.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel