Klaus Iohannis: Salut revenirea în țară a 15 cetățeni români, este de remarcat efortul autorităților

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

Președintele României Klaus Iohannis a transmis un mesaj după ce aeronava care a evacuat cetățeni români din Afganistan a ajuns la București. Salut revenirea în țară a 15 cetățeni români, este de remarcat efortul autorităților, a spus șeful statului.

Președintele Iohannis a vorbit despre românii evacuați din Afganistan și despre intervenția autorităților din România. „Salut revenirea în țară, astăzi, a 15 cetățeni români dintre cei 16 evacuați din Afganistan în aceste zile cu aeronava militară pe care am dispus să o trimitem la începutul acestei săptămâni. Ei se adaugă celorlalți peste 30 de cetățeni români evacuați în zilele precedente cu aeronave ale unor state partenere României, ca urmare a eforturilor depuse cu profesionalism de Celula de criză interinstituțională, activată la data de 13 august de către ministrul Afacerilor Externe. Repatrierea compatrioților noștri a avut loc în condiții extrem de dificile de securitate, într-un climat în permanentă schimbare, și este cu atât mai important de remarcat efortul autorităților române pentru derularea cu succes a misiunilor”, scrie în mesajul președintelui Klaus Ioahannis.

Celula de criză interinstituțională, activată de Ministerul Afacerilor Externe și coordonată de acesta împreună cu Serviciul de Informații Externe, la care participă și Ministerul Apărării Naționale și Serviciul Român de Informații, a derulat acțiuni ample și dificile pe parcursul ultimei săptămâni, care au condus la evacuarea în siguranță a cetățenilor români și a cetățenilor altor state partenere, a mai spus șeful statului. El a adăugat faptul că autoritățile vor încerca să evacueaze și alte persoane aflate încă în Afganistan.

„Am fost informat în permanență de Celula de criză interinstituțională despre derularea acțiunilor de evacuare a cetățenilor români și cetățenilor afgani pentru care s-a decis evacuarea în România. Autoritățile române vor continua eforturile de evacuare a cetățenilor noștri care încă se află în Afganistan și care doresc să fie repatriați, precum și a cetățenilor afgani care au sprijinit activitatea militarilor români în Afganistan, care beneficiază de burse ale statului român sau care se află în situație vulnerabilă”, a precizat președintele României.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel