Un editorial de Marius Dobrescu
La mulți ani celor care poartă numele de Andrei sau Andreea, la mulți ani de 1 decembrie, la mulți ani o dată cu ziua românilor de pretutindeni, sărbătorită astăzi, 30 noiembrie.
Mulți știu, puțin cunosc și iertată-mi fie ironia că astăzi, pe lângă Sfântul Andrei sărbătorim și ziua românilor de pretutindeni. O zi dedicată celor care din diferite motive au ales să plece temporar sau definitiv din țara mamă.
Îi respect și îi apreciez pe cei care si-au luat inima în dinți și și-au căutat un rost pe alte meleaguri. În aceeași măsură îi respect pe cei care zi de zi, aici în țară nu și-au pierdut încă speranța într-un vis frumos de a trăi decent într-o bună zi din munca pe care o prestează.
Nu știu însă dacă era sau nu necesară o sărbătoare a românilor de pretutindeni. Unii or să spună că da. Alții că nu. Alții poate că or să se simtă jigniți doar pentru simplul motiv că am adus în discuție această întrebare. Eu îmi asum acest risc. Ceea ce nu pot să-mi asum este să spun ce simțiți în acestă zi. Așa încât, cu ajutorul câtorva colegi de breaslă, încercăm să creionăm un răspuns la ceea ce reprezintă ziua românilor de pretutindeni.
Cristi Bucur, jurnalist român în Canada spune că sărbătoarea diasporei este mai degrabă “o înfrangere festivă”.
Ironizați nu numai în Europa, dar mai ales în propria lor țară, românii de pretutindeni sunt o resursă extraordinară pe plan cultural, material și uman. În timp ce în Italia de exemplu, societatea a construit nici mai mult nici mai puțin decât un Muzeu al emigrantului, politicienii români utilizează fără jenă dorul de țară și chiar mândria de a fi român în scopuri electorale după care urmează 4 ani de bătaie de joc.
Am opinia că șansa României trece prin sufletele și inteligența românilor din diaspora și cred că românii din România ar trebui să fie conștienți de acest lucru. Suntem, în esență, acceași chiar dacă departe unii de alții, așa că nu trebuie să lăsăm pe nimeni să ne ia ceea ce toți am moștenit… apartenența la acest neam.
Felix Damian, jurnalist român în Spania, spune că nu poate ascunde faptul că Ziua românilor de pretutindeni îi dă mai degrabă un sentiment de tristețe.
Cunosc puține informații despre această zi festivă, dar mi-e greu să mă bucur pentru că fac parte dintr-un fenomen migrator provocat de condiții dramatice.
Emigrarea înseamnă o dezrădăcinare brutală indiferent din ce motive se produce, iar noi cei care ne-am stabilit în afara țării nu reprezentăm nimic fără originea noastră. De aceea, ca oameni incompleți sufletește adesea ne agățăm de orice ca să ne convingem că decizia de a pleca a fost una corectă.
Ne atașăm de culturile adoptive, preaslăvim societățile moderne și ne ascundem regretul că poate ar fi trebuit să rămânem acasă și să nu renunțăm. De fapt, în sinea noastră totul se raportează la casă. De aceea instituționalizarea diasporei, care se naște adesea tocmai din cauza unei proaste instituționalizări, mi se pare străină. Nu știu ce înseamnă să simți apartenența la o comunitate din diaspora, în afara poporului din care am făcut parte.
Fără îndoială, o sărbătoare dedicată românilor din străinătate este corectă din punctul de vedere al memoriei istorice. O astfel de zi trebuie să ne aducă tuturor aminte de ce anume trebuie să “sărbătorim” o înfrângere colectivă a societății noastre.
Nu în ultimul rând, Andi Rădiu, jurnalist român stabilit în Italia vorbește în această zi despre reevaluarea diasporei
Stau și mă întreb dacă trebuie să-mi fie rușine de faptul că nu știam nimic despre această sărbătoare. Ca jurnalist din diaspora ar fi trebuit să cunosc acest eveniment. E poate și o lipsă a mea de informație dar cred că vina o poartă cei care au creat ”ziua românilor de pretutindeni”. Dacă ar fi considerată o zi importantă ar fi fost mediatizată corespunzător, i s-ar fi dat o semnificație deosebită, pe măsura numărului impresionant de neoemigranți ai României. Aș avea curaj să pun pariu că din 100 de români aflați în afara țării, maxim unul dintre ei a auzit de sărbătoarea diasporei…aș câștiga cu siguranță. Din fericire, sărbătoarea e apropiată de Ziua Națională a României, iar românul din Italia, în cazul meu, a avut parte de multe manifestări care să marcheze acest important eveniment. Uneori am senzația că cei de afară chiar sunt cuprinși de sentimente patriotice de Ziua Națională…lucru care devine tot mai rar acasă.
Românii aflați departe de casă ar trebui reevaluați de societatea românească, să nu mai fie considerați imaginea eșecului unei țări, ci o sursă viitoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News