Lacrimi și revoltă după moartea Anemonei, tânăra româncă infectată cu COVID-19 și care nu suferea de alte boli

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Sursa foto: Facebook @Alba24.ro
Sursa foto: Facebook @Alba24.ro

Anemona, tânăra de 39 de ani din Alba Iulia, care a murit infectată cu noul coronavirus deși nu suferea de nicio altă boală, s-a stins fulgerător, în doar câteva zile de la debutul simptomelor.

Sora tinerei de 39 de ani este încă în stare de șoc. Potrivit acesteia, care povestește într-o postare pe Facebook firul evenimentelor, Anemona a mers sâmbăta trecută, 20 iunie, cu simptome, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, dar cei de la triaj au considerat să o trimită la un medic din centrul de permanenţă medicală.

Acolo, Anemona a primit tratament pentru o infecţie virală a căilor respiratorii. S-a întors acasă şi a început tratamentul care i-a fost prescris, însă a revenit la spital a doua zi dimineață pentru că se simțea tot mai rău, relatează Observator. De această dată i s-a făcut testul COVID care a ieșit pozitiv după câteva ore.

Însă, pentru Anemona era deja târziu. I s-a făcut rău și a fost intubată, după care a suferit un stop cardio-respirator, care a fost resuscitat. Luni a suferit un nou stop-cardio respirator care i-a fost fatal.

 

A fost intubată şi transferată pe secţia ATI

 

I s-a făcut rău rapid şi a fost intubată şi transferată pe secţia ATI cu diagnosticul dublă pneumonie. Aici, duminică, a suferit un stop cardio-respirator, care a fost resuscitat. Luni a suferit un nou stop-cardio respirator care i-a fost fatal.

Medicii care au tratat-o au fost şocaţi de modul cum îi arătau plămânii. Practic, femeia nu mai avea cu ce să respire.

 

„Medicul era de negăsit”

 

Iată un fragment din postarea în care sora Anemonei povestește prin ce a trecut tânăra de 39 de ani.

„A internat-o, am vorbit la telefon, mi-a zis că se simte mai bine, după care brusc nu mi-a mai răspuns la telefon. Starea ei am aflat-o pentru că am sunat la spital, întrebând de ea, mi s-a spus că a făcut un stop cardio respirator și că au mutat-o pe secția ATI.

Am dorit să vorbim cu medicul care se ocupa de cazul ei dar era de negăsit. Am lăsat numărul meu de telefon la o doamnă asistentă și am rugat insistent să mă sune doctorul să știu starea ei pentru că asistenta nu îmi dădea detalii, nu m-a sunat nimeni, eu sunând din oră în oră, să întreb de ea, mi se spunea că starea ei este gravă, că este intubată și atât că restul detaliilor trebuie și mi le dea medicul, în data de 22, la ora 8 dimineața am sunat din nou pe secția ATI, mi-a răspuns doamna doctor Tureanu sau ceva de genul după cum s-a prezentat dar mi-a închis telefonul în nas spunându-mi că sora mea a făcut din nou un stop cardiorespirator și că nu are timp să stea la discuții cu mine…. câteva ore mai târziu am aflat despre deces de la partenerul ei, pe care și pe el l-a anuntat o cunoștiință, am sunat supărată la spital să mi se comfirme și să întreb de ce nu ne-au anunțat de la spital și am aflat că de fapt nu mai aveau numărul meu atât de mult le-a păsat…..

Sora mea a făcut o dublă pneumonie, doar atât știu, acum vă las pe voi să trageți concluziile… dacă ea avea COVID de ce i-au dat alt diagnostic și această rețetă și de ce a fost lăsată acasă… adică în data de 20 iunie nu avea COVID, avea Faringită, iar în data de 21 iunie avea Covid sub formă foarte gravă. V-am zis tot ce știu, vă rog din suflet să nu mă mai asaltați cu mesaje și întrebări și să îmi respectați durerea sufletească pentru că orice ar fi, oricare ar fi motivul nimeni nu îmi poate da sora înapoi…”, a scris sora Anemonei, pe Facebook.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel