„Vă anunț că astăzi (joi - n.r.), în ședința liderilor grupurilor parlamentare din Parlamentul European, Grupul PPE în Parlamentul European va cere accelerarea procedurii de alegere a procurorului-șef european și va susține foarte ferm candidatul român, doamna Laura Codruța Kövesi. Astăzi (joi - n.r.), în ședința liderilor grupurilor parlamentare, se va desemna echipa de negociatori din partea Parlamentului European care va trebui să negocieze cu Consiliul Uniunii Europene și să ajungă la un acord privind desemnarea procurorului-șef european”, a scris Siegfried Mureșan, joi, pe Facebook.
Eurodeputatul PNL mai spune că poziția PPE și implicit a liberalilor este ca negocierile să înceapă cât mai repede pentru ca cele două instituții să ajungă la un consens.
„Poziția celui mai mare grup din Parlamentul European, Grupul PPE, grupul din care și noi, Partidul Naţional Liberal, facem parte, va fi aceea ca această echipă de negociatori să se apuce cât mai repede de treabă, să se întâlnească cât mai rapid cu reprezentanții Consiliului și să ajungă la un acord”, a completat Mureșan.
Miza, una clară: Kovesi, procuror-șef european
Liberalul reamintește că mandatul cu care va negocia echipa PE este susținerea candidatei Laura Codruța Kovesi la șefia Parchetului European.
„Mandatul acestei echipe de negocieri, așa cum a fost el stabilit înaintea alegerilor europarlamentare și cum a fost confirmat oficial de președintele Parlamentului European în luna iulie, va fi acela că doamna Kövesi este candidatul Parlamentului European și este singura persoana pe care Parlamentul European o acceptă pentru această poziție ca urmare a procedurii obiective de selecție ce s-a desfășurat până acum”, a conchis europarlamentarul PNL.
Pe 25 iulie, eurodeputatul PNL Rareș Bogdan declara, pentru MEDIAFAX, că negocierile între Parlamentul European şi Consiliul UE cu privire la desemnarea procurorului-şef european, funcţie la care candidează şi Laura Codruţa Kovesi, ar putea începe după data de 20 septembrie.
Acesta a explicat că , joi 12 septembrie, va avea loc şedinţa Conferinţei Preşedinţilor în care va fi validată componenţa comisiei de negociere a PE, urmând ca într-un dintre sesiunile plenare să fie dat votul final. Prin urmare, după 20 sau 21 septembrie este posibil să fie reluate negocierile cu Consiliul UE.
Potrivit acestuia, din echipa de negociere vor face parte preşedintele Comisiei LIBE Juan Lopez Aguilar, parte a grupului S&D, din Spania, preşedintele Comisiei CONT Monika Hohlmeier, parte a grupului Popularilor Europeni (PPE), din Germania şi vicepreşedintele Comisiei LIBE Maite Pagazaurtundua, parte a Renew Europe, din Spania.
Preşedintele Parlamentului European David Sassoli a transmis, pe 18 iulie, o scrisoare către Consiliul UE în care a reiterat susţinerea faţă de Codruţa Kovesi pentru funcţia de procuror-şef european, conform unui comunicat de presă al instituţiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News