„Unul dintre inculpați a fost condamnat pentru fraudă cu subvenții și falsificare de documente, la o pedeapsă de 6 luni de închisoare cu suspendare și o amendă de 4 000 de euro. Celălalt inculpat a fost condamnat pentru falsificare de documente, cu un termen de închisoare cu suspendare de 6 luni și o amendă de 1.440 de euro”, arată EPPO, conform Libertatea.
Fondurile fraudate au fost rambursate înainte de pronunțarea hotărârii. 160.000 de euro, recuperați în Italia. Tot la cererea Parchetului European, din Napoli, poliția financiară italiană din Salerno a confiscat peste 160.000 de euro în cadrul unei anchete privind o fraudă legată de fondurile agricole ale UE.
Mai precis, este vorba despre beneficii acordate unui întreprinzător agricol din provincia Salerno, a precizat EPPO.
Și-a declarat ferma mai mare decât era în realitate
Ancheta a evidențiat anomalii în documentele prezentate de un bărbat pentru a obține ajutorul financiar. Concret, el și-a declarat ferma mai mare decât era în realitate, „pentru a corespunde cerințelor minime stabilite pentru obținerea fondurilor”.
De asemenea, anchetatorii au descoperit discrepanțe între culturile reale cultivate pe unele parcele de teren și cele indicate în cererea de finanțare.
Întrucât suspectului i se plătise deja un avans de 163.031 de euro, instituția condusă de Laura Kovesi a solicitat ordinul de sechestru preventiv al 60.000 de euro într-un cont bancar și restul de 100.000 de euro prin sechestrarea unui imobil, pentru a recupera prejudiciile aduse bugetului UE.
Bugetul anual al Parchetului European, 44 de milioane de euro
Instituția condusă de Laura Kovesi, și-a început activitatea pe 1 iunie 2021, după mai multe luni de întârziere. EPPO este o instituţie independentă, cu sediul la Luxemburg, însărcinată cu investigarea, urmărirea penală şi aducerea în faţa justiţiei a infracţiunilor împotriva bugetului UE, precum corupţia sau frauda transfrontalieră cu TVA de peste 10 milioane de euro. Pe scurt, misiunea EPPO este combaterea fraudei împotriva finanțelor Uniunii Europene.
În primul an de activitate, EPPO a confiscat active în valoare de 250 de milioane de euro. Bugetul anual al instituţiei este de 44 de milioane de euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News