Laura Kovesi, șefa poliţiei anti-fraudă a UE, cu ochii pe cei care încalcă sancţiunile contra Rusiei şi pe fraude fiscale de miliarde (Bloomberg)

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Laura Kovesi a devenit cunoscută prin lupta ei anticorupţie din România. Acum îi vizează pe cei care încalcă sancţiunile şi pe evazionişti.

Procurorul şef al UE, care şi-a obţinut reputaţia luptând cu politicienii corupţi din ţara ei, România, afirmă că de-abia aşteaptă să înceapă lucrul la combaterea celor care încalcă sancţiunile contra Rusiei.

Biroul Procurorului Public European (EPPO), care funcţionează acum de doar un pic mai mult de un an, e bine pregătit pentru a cerceta încălcarea sancţiunilor. UE vrea să încrimineze prin legislaţia europeană încălcarea sancţiunilor şi să-i confere EPPO cât mai curând cu putinţă autoritatea de a cerceta astfel de cazuri, a declarat Laura Codruţa Kovesi.

"Cu siguranţă suntem pregătiţi. O putem face", a declarat vineri Kovesi cu ocazia unui interviu online din biroul ei din Luxembourg. "Una dintre infracţiunile potenţiale legate de încălcarea sancţiunilor e contrabanda, iar pe aceea o putem investiga deja.", a explicat ea. "Deci am putea începe şi mâine, dacă am avea instrumentele juridice."

Laura Kovesi, șefa poliţiei anti-fraudă a UE, cu ochii pe cei care încalcă sancţiunile contra Rusiei şi pe fraude fiscale de miliarde

 

UE a îngheţat până acum, de la invazia din februarie a lui Vladimir Putin în Ucraina, active de 18,9 miliarde de aparţinând unor indivizi şi entităţi sancţionaţi din Rusia. Kovesi are oricum foarte mult de muncă. EPPO investighează deja cazuri de fraudă contra bugetului UE totalizând peste 5 miliarde de euro.

Kovesi a fost de fapt primul demnitar UE care a vizitat Ucraina după invazia rusă şi a semnat cu autorităţile de la Kiev un acord pentru schimb de informaţii despre cazurile de fraudă din Ucraina legate de fondurile UE, întrucât ţara a primit recent statut de candidat la aderare şi urmează să primească fonduri pre-aderare.

"Avem un contact destul de solid cu parchetul general ucrainean şi aşteptăm noua competenţă potenţială a EPPO" pentru a colabora mai strâns cu colegii de la Kiev, a declarat Kovesi.

Kovesi are reputaţia de a fi un procuror fără teamă după ce a condus în România o campanie anticorupţie fără precedent, care i-a trimis după gratii pe cei mai influenţi politicieni ai ţării. Aflată acum la Luxembourg, în inima UE, ea afirmă că poate conta pe "perspectiva amplă" a EPPO pentru a pedepsi infracţiuni transnaţionale şi pentru a combate frauda, care a provocat mari pagube bugetului UE.

Laura Kovesi: "Cu siguranţă suntem pregătiţi. O putem face"

 

EPPO a recuperat deja 250 de milioane de euro în acest prim an, iar Kovesi se aşteaptă ca actualul număr de 1.200 de dosare în lucru să se dubleze la anul.

Săptămâna trecută a anunţat o operaţiune vizând un caz de fraudă cu TVA de 2,2 miliarde euro implicând 35 de ţări din Europa. Cum unele studii estimează fraudele cu TVA din UE la 50 de miliarde de euro pe an, acesta e doar începutul, a declarat ea.

Un mare obstacol în calea tuturor anchetelor supervizate de ea e acela că numai 22 din cele 27 de state UE sunt în EPPO, iar unele ţări, precum Polonia, resping orice formă de cooperare.

"E o problemă foarte mare, fiindcă există conexiuni cu firme ori indivizi din Polonia", dar când guvernul "spune că nu cooperează, ancheta noastră e clar că are de suferit", a declarat Kovesi, potrivit Bloomberg, titrează Rador.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel