Certificatul, care oferă informaţii despre vaccinare, testarea negativă sau o infectare anterioară, va fi folosit în acest scop în interiorul Slovaciei numai dacă un nou val de infectări va determina reimpunerea restricţiilor antiepidemice.
Actul normativ votat duminică a provocat proteste puternice din partea adversarilor vaccinării. Poliţia slovacă a fost nevoită să folosească vineri gaze lacrimogene pentru a opri sute de activişti anti-vaccinare să pătrundă în clădirea parlamentului de la Bratislava.
Nici fostul premier Peter Pellegrini nu este de acord cu această lege, în opinia sa ea împărţind populaţia în două categorii. În schimb, ministru sănătăţii, Vladimir Lengvarsky, a apreciat că măsura este foarte bună, întrucât persoanele vaccinate prezintă un ''risc minim'' de transmitere a virusului.
Slovacia are o populaţie de circa 5,5 milioane de locuitori, dintre care mai mult de 1,9 milioane au fost vaccinaţi anti-COVID-19 cu schema completă.
Guvernul slovac are în plan să lanseze luna viitoare o loterie a vaccinării, pentru a stimula interesul populaţiei să se vaccineze anti-COVID-19.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News