"De o parte, văd democraţii unde în rândul populaţiei s-a instalat un fel de oboseală. Democraţii care s-au obişnuit cu slăbiciunile, injustiţia, inegalităţile, furia" şi unde se înregistrează "o creştere a populismului", care este denunţat moral, dar nu este şi atacat la baza sa, a declarat preşedintele francez.
Democrațiile iliberale
"De cealaltă parte, sunt democraţiile iliberale unde se spune: 'Vedeţi, aceşti oameni sunt slabi. Atunci, nu mai respectăm democraţia. Atacăm independenţa magistraţilor'", a mai spus Macron, care a oferit exemplele Poloniei şi Ungariei şi a spus că acelaşi lucru îl încearcă "unii în România", salutând în acest context "munca preşedintelui român" Klaus Iohannis, care "ţine lucrurile sub control", relatează Agerpres.
Macron: Europa suverană
"De aceea, vreau în Franţa o democraţie puternică şi clară, în care cel ce a primit un mandat decide şi îşi asumă. Sunt de părere că poţi fi în acelaşi timp democrat şi puternic", a afirmat Macron.
"Cred într-o Europă suverană, adică o Europă care oferă protecţie în faţa marilor riscuri. Trezirea europeană de aici trebuie să pornească. Avem nevoie de această vitalitate europeană", a mai declarat el spre finalul interviului, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News