Legi justiție. Tăriceanu, mesaj surprinzător despre Toader

Narcis Popa |
Data actualizării: | Data publicării:

 Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat miercuri că "atâta vreme cât justiţia nu intră în normalitate", va trebui acceptată ideea unui ministru al Justiţiei "independent politic", afirmând astfel o susținere totală pentru Tudorel Toader. 

Tăriceanu a condus delegaţia ALDE la discuţiile pe tema justiţiei cu preşedintele Klaus Iohannis. 

"Pentru o perioadă, atâta vreme cât justiţia nu intră în normalitate, va trebui să acceptăm ideea unui ministru independent politic, un tehnocrat de prestigiu, care să asigure conducerea Ministerului Justiţiei astfel încât să scoatem justiţia de sub orice formă de ingerinţă politică", a declarat Tăriceanu după discuţii.

Totodată, el a vorbit, în acest context, despre necesitatea "scoaterii la lumină a tuturor protocoalelor secrete care au funcţionat sau care încă mai funcţionează şi care implică instituţii din justiţie, abrogarea lor şi cu tot ce presupune ca consecinţă pe linie de justiţie". 

"Cred că persoanele care au semnat aceste protocoale nu mai au credibilitatea necesară să ocupe funcţii de conducere în justiţie", a evidenţiat el. 

El a mai spus că va trebui să fie formată o comisie. 

"Trebuie să convenim asupra constituirii unei comisii de adevăr şi reconciliere care să aducă la suprafaţă aspecte care încă sunt poate bine păstrate în secret şi care ar avea darul să ne lămurească asupra abuzurilor care s-au petrecut în aceşti ani, cărora au căzut victime probabil numeroşi cetăţeni", a opinat Tăriceanu. 

Preşedintele Senatului a vorbit, de asemenea, despre "acceptarea din partea tuturor a necesităţii unei colaborări corecte şi oneste cu instituţiile europene".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel