Letiția a plecat din România și a ajuns în Italia când era mică, astfel că vorbește bine limba italiană. Este văduvă de trei ani și singură își crește cei doi copii (în vârstă de cinci și șase ani și jumătate) cu retard mintal. Odată cu moartea soțului ei, Letiția s-a trezit cu mari dificultăți economice și fără un acoperiș deasupra capului, relatează La Provincia Pavese.
Letiția se află de nouă luni în satul San Francesco, la câțiva kilometri de Milano și acum face un apel plin de durere:
"Nu mai vreau să stau în acest sat – spune printre lacrimi – mi s-a spus că va trebui să stau aici doar foarte puţin timp, dar lunile trec şi eu sunt tot aici. Nu mă mai descurc”. Toată viața Letiției și a celor doi copii se desfășoară într-o cameră, unde este un pat mare, o masă, o canapea și un dulap. Ușile sunt blocate mereu. Spune că îi este frică să iasă pe coridoare și în spațiile comune.
"Seara, aici se întâmplă fel de fel de lucruri – spune ea – sunt tipi care beau, se droghează, se bat și scot cuțitele. Polițiștii sunt adesea nevoiți să intervină, dar apoi, a doua zi începe din nou. Paznicii? Ce vrei să facă? Le este frică și se închid în birou,aşteptând să treacă haosul”, a spus Letiția.
Copiii la care se referă Letizia sunt minorii care sunt încredințați statului și crescuți în clădirile pentru protecție socială din San Francesco. Ei provin din Magreb, caută o viață nouă în Italia, dar au amintiri și întâmplări grele, care i-au făcut să se maturizeze înainte de vreme:
„Starea copiilor mei s-a înrăutățit în această ședere – spune Letiția – au nevoie de un mediu liniștit, țipetele și episoadele de violență le sporesc nervozitatea și agitația”.
„În locul greșit”
Letiția face apel pentru obținerea unei locuințe sociale. Ea spune că de mai multe ori asistenții sociali i-au spus că s-a găsit soluția potrivită, dar apoi nimeni nu a mai căutat-o. Iar în sat alte familii sunt exasperate. Luci este fratele Letiției. Locuiește în sat de cinci ani, cu soția, trei copii și un al patrulea este deja pe drum.
„Am fost forțat să-mi părăsesc locul de muncă – explică el – pentru că nu mă simt bine dacă îmi las familia singură. Băieții ăștia sunt violenți, deja s-a întâmplat să spargă ușile. Ce viață facem aici? Aceasta nu este Italia, suntem în locul greșit cu oamenii nepotriviți”.
Cuvinte împărtășite de Suraj, și el român, tată a trei copii. "Când am intrat aici m-au pus să semnez o hârtie în care îmi spuneau că m-ar fi dat afară dacă noi sau copiii am fi făcut mizerie – spune el cu amărăciune – copiii mei se poartă bine, dar celorlalți li se permite totul. Sunt muncitor la depozit, mi s-a oferit un loc de munca grozav de la 20:00 la 8:00. Am refuzat, mi-e teamă," a mai spus acesta.
Toată lumea se plânge și de condițiile de igienă precare și de calitatea proastă a mâncării. „În ciuda acestui fapt, trebuie să plătim: șaizeci de euro de adult pe lună – spun ei – și după șase luni de ședere suma crește la 120 de euro de persoană. Este absurd”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
