Liceenii români sunt invitaţi să se înscrie la Future Leaders Exchange Program (FLEX), până pe 28 septembrie, transmite un comunicat al American Councils for International Education.
Programul educaţional FLEX este finanţat de Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii şi îşi propune să ofere liceenilor din România ocazia de a studia la un liceu american şi de a locui împreună cu o familie americană pe parcursul anului şcolar 2024 - 2025.
Participarea la Programul FLEX este gratuită. În anii de implementare anteriori, FLEX România a oferit bursa către sute de liceeni români din mai multe judeţe ale ţării, aceştia fiind repartizaţi la licee din statele Washington, Texas, Colorado, California, Hawai, Iowa şi Florida. Programul se adresează în egală măsură şi liceenilor cu dizabilităţi.
Competiţia este deschisă liceenilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: au cetăţenie română, sunt născuţi între 15 iulie 2006 şi 15 iulie 2009, sunt în clasele a IX-a, a X-a sau a XI-a în anul şcolar 2023 - 2024, studiază engleza în liceu, îndeplinesc criteriile pentru a obţine viza SUA şi nu au stat în SUA mai mult de 3 luni în ultimii 5 ani.
Perioada de înscriere în program
Înscrierile se înregistrează online, în perioada 1 august - 28 septembrie, iar formularul de înscriere este disponibil la ais.americancouncils.org/flex.
Informaţii complete despre program sunt disponibile la adresa de email [email protected] şi pe site-ul www.americancouncils.ro.
FLEX a fost creat de Congresul Statelor Unite în 1992, iar acum se află în cel de-al 30-lea an de existenţă. Programul presupune parcurgerea unui an şcolar întreg în Statele Unite ale Americii de către elevii de liceu interesaţi care sunt declaraţi câştigători în urma competiţiei pentru acordarea bursei.
Obiectivul programului este să promoveze înţelegerea reciprocă între cetăţenii Statelor Unite şi ai altor ţări, pentru ca liceenii să aibă ocazia de a învăţa mai multe despre SUA şi de a le face cunoscute americanilor ţările lor de origine. În anul şcolar 2023 - 2024, la nivel global, aproximativ 1.000 de liceeni vor învăţa în SUA în cadrul Programului FLEX. Fiecare bursier va locui timp de un an împreună cu o familie americană şi va studia la un liceu american, având toate costurile acoperite prin program. La întoarcerea în România, anul de liceu petrecut în SUA poate fi recunoscut şi echivalat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News