Licitaţia pentru achiziţia a 20 de trenuri electrice noi de lung parcurs, anulată de ministerul Transporturilor

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Ministerul Transporturilor a anulat licitaţia pentru achiziţia a încă 20 de trenuri electrice noi de lung parcurs, pentru că nu a primit nicio ofertă din partea producătorilor din piaţă.

Licitaţia de aproape o jumătate miliard de euro va fi reluată însă cât de curând, pentru că finanţarea prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă se acordă doar dacă se respectă termenul limită pentru livrarea trenurilor, adică anul 2026, potrivit Rador. 

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a lansat licitația pentru achiziționarea a încă 20 de trenuri electrice, după ce a semnat, în primăvară, un prim contract cu Alstom.

Licitaţia pentru achiziţia a 20 de trenuri electrice noi de lung parcurs, anulată de ministerul Transporturilor 

 

Valoarea achiziției era estimată la aproximativ 180 de milioane de euro, la care se adăugau costurile întreținerii și reparațiilor, pentru 30 de ani, de aproximativ 270 de milioane de euro. „Finanțarea proiectului este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), «Componenta 4 – Transport durabil» și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii”, potrivit ARF.

Serviciile ar fi trebuit să fie oferite, inițial, pe liniile deja electrificate la momentul punerii în circulație a trenurilor, și extinse apoi pe măsură ce vor fi electrificate și alte rute (Cluj Napoca-Oradea, București-Giurgiu, Constanța-Mangalia).

„Procedura de atribuire vizează achiziționarea unui număr de 20 de rame electrice RE-IR2 de lung parcurs, destinate conectării centrelor urbane din România, precum și a serviciilor accesorii de mentenanță, instruire a personalului în ceea ce privește exploatarea, operarea trenurilor, transportul, asigurarea, punerea în funcțiune și asistența tehnică în perioada de garanție, conform Caietului de Sarcini. Perioada de mentenanță și servicii de reparații este de 15 ani, necesară funcționării respectivelor trenuri. Contractul de achiziții are prevăzută o clauză de revizuire, respectiv posibilitatea suplimentării perioadei de mentenanță cu încă 15 ani, fără organizarea unei proceduri competitive, prin încheierea unui act adițional”, a informat ARF la momentul lansării licitației.

10 rute

 

Astfel, trenurile electrice erau menite să asigure transportul rapid al pasagerilor între marile orașe ale României, pe următoarele rute:

Oradea-Cluj Napoca-Sighișoara-Brașov

Cluj Napoca-Alba Iulia-Simeria (Deva)-Târgu Jiu-Craiova-Calafat

Brașov-Sfântu Gheorghe-Miercurea Ciuc-Bacău-Iași

Brașov-Sfântu Gheorghe-Miercurea Ciuc-Bacău-Suceava

Galați-Mărășești (Focșani)-Bacău-Iași

Galați-Mărășești (Focșani)-Bacău-Suceava

Galați-Brăila-Constanța-Mangalia

Iași-Bacău-Mărășești (Focșani)-Barboși (Galați)-Brăila-Constanța-Mangalia

Suceava-Bacău-Mărășești (Focșani)-Barboși (Galați)-Brăila-Constanța-Mangalia

Giurgiu-București-Ciulnița (Slobozia)-Călărași.

Termenul-limită pentru depunerea ofertelor a fost 26 septembrie 2022. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel