Lider PNL: "Ciolacu e Dăncilă în pantaloni"

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Marcel Ciolacu e Viorica Dăncilă în pantaloni și nu va fi niciodată un lider de anvergură, declară vicepreședintele PNL Laurențiu Leoreanu, după ce social-democrații au depus moțiune de cenzură, gest considerat de liberal ca fiind "profund iresponsabil și egoist”.

"Moțiunea de cenzură depusă de PSD are un singur scop: să-i servească lui Marcel Ciolacu înainte de Congresul partidului. Un gest profund iresponsabil și egoist, care va scufunda România în haos politic, într-o perioadă în care Guvernul Orban se luptă să izoleze virusul ucigaș. Marcel Ciolacu duce mai departe tradiția nocivă a PSD, comportându-se ca o veritabilă Viorica Dăncilă în pantaloni”, declartă vicepreședintele PNL Laurențiu Leoreanu.

El acuză guvernarea PSD din „era Dragnea-Dăncilă că a lăsat un haos generalizat” în sistemul de sănătate din România.

„Atitudinea meschină a PSD prinde din nou contur. Când lucrurile păreau a intra, cu mari sacrificii, pe făgașul normalității, PSD vine cu o moțiune de cenzură parșivă, care oferă satisfacție doar baronilor locali, în detrimentul românilor de rând. Sub presiunea alegerilor interne, Marcel Ciolacu a depus o moțiune de cenzură pentru a demonstra partidului că se poate lua la trântă cu Guvernul. O miză măruntă, prin care președintele PSD pune mai presus interesul său politic decât situația sanitară și economică a țării. E încă o dovadă că Marcel Ciolacu nu va fi niciodată un lider de anvergură, ci doar un președinte la cheremul baronimii PSD, manverat din umbra la fel ca Viorica Dăncilă. Căderea Guvernului Orban în acest moment echivalează cu aruncarea României în haos. PSD a pierdut legitimitatea de a râvni la putere, după guvernele dezastruoase din ultimii ani. Românii trebuie să decidă, la vot, încotro ne îndreptăm. Spre un viitor prosper sau spre un trecut al fărădelegii”, adaugă liderul liberal, potrivit Mediafax.

El susține că depunerea unei moțiuni de cenzură cu două luni înainte de alegerile parlamentare arată „rea-credință, răzbunare și diletantism politic”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel