Lider Pro România CONDAMNĂ lipsa de REACȚIE a autorităților de ELIMINARE a EXAMENELOR de ROMÂNĂ pentru elevii MAGHIARI

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Prim-vicepreşedintele Pro România, Daniel Constantin, a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, susţinută la Târgu Mureş, că este de condamnat lipsa de reacţie a autorităţilor române faţă de solicitarea formulată de Partidul Civic Maghiar de eliminare a examenelor de limba română la Evaluarea Naţională de la sfârşitul claselor a VI-a şi a VIII-a şi la Bacalaureat pentru elevii maghiari.

„Am văzut zilele trecute dezbaterea legată de propunerea pe care a făcut-o UDMR prin cei de la PCM. Cetăţenii de etnie maghiară trebuie să aibă drepturi dar văd şi eu ce s-a întâmplat în ultimii ani şi m-am uitat la legislaţie. UDMR este singurul partid aflat la guvernare încă de după 89 şi constat că s-a cam îndepărtat de voinţa cetăţenilor de etnie maghiară. Solicitările pe care le-au avut în ultimii ani, chiar şi în faţa Guvernului PSD-ALDE, nu au vizat probleme de creare de locuri de muncă, de investiţii în zonele acestea. Am fost în Harghita şi am văzut ce potenţial turistic are, din păcate infrastructura lipseşte. (...)

M-aş fi bucurat să văd UDMR că solicită mai mult pentru zona respectivă. Din păcate toate solicitările din ultimii ani vizează schimbări legislative care nu ştiu dacă îmbunătăţesc foarte mult viaţa cetăţenilor de etnie maghiară. Ce mă miră este lipsa de reacţie a Ministerului Educaţiei sau a celor care guvernează, la propunerea venită din partea deputaţilor UDMR, dar care înţeleg că aparţin PCM. Este de condamnat lipsa de reacţie a autorităţilor române faţă de o astfel de solicitare”, a declarat Daniel Constantin.

 

Daniel Constantin: „Trebuie să avem toţi drepturi egale”

 

Prim-vicepreşedintele Pro România a arătat că trebuie respectate drepturile minorităţilor naţională dar că, în egală măsură, "trebuie ca oamenii respectivi să cunoască limba română şi să treacă un test pe care îl dau toţi cetăţenii români, fără diferenţiere".

„Vorbeau toţi de segregare pe criterii (etnice), dar dacă vrem să nu facem această segregare trebuie să avem toţi drepturi egale. Nu cred că este un efort extraordinar susţinerea unui examen în limba română”, a arătat Daniel Constantin.

Conducerea Partidului Civic Maghiar (PCM) a anunţat că va depune în Parlament, prin cei doi deputaţi care au fost aleşi pe lista UDMR, o iniţiativă legislativă de modificare a Legii Educaţiei care prevede eliminarea examenelor de limba română la Evaluarea Naţională de la sfârşitul claselor a VI-a şi a VIII-a şi la Bacalaureat pentru elevii maghiari.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel