Potrivit Poliţiei Sălaj, accidentul s-a produs sâmbătă, în localitatea Sâg.
Liderul TSD Sălaj lucra în grădina părinţilor săi, iar într-o pantă tractorul în care se afla s-a răsturnat.
Cristian Dan Chiş a fost strivit de utilaj.
„Evenimentul nu s-a produs pe drum public. Este un bărbat de 34 ani, din municipiul Zalău, care s-a răsturnat cu tractorul pe un plan înclinat, în localitatea Sâg, în grădina părinţilor. Efectua lucrări agricole acolo. Nu a fost înregistrat ca accident de circulaţie întrucât nu s-a produs pe drum public”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj, Maria Cristea.
Surse politice spun că este vorba despre preşedintele Tineretului Social Democrat din Sălaj, Cristian Dan Chiș.
Acesta a fost dus, în stare gravă, la Spitalul din Cluj şi este internat la Terapie Intensivă.
„Stop cardio-respirator resuscitat. Are politraumatism prin strivire, traumatism cranio-cerebral, traumatism toraco-abdominal. Este internat în Secţia de Terapie Intensivă. Starea pacientului se menține critică, eforturile colegilor medici axându-se pe limitarea leziunilor şi creşterea şanselor de supraviețuire”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Flavia Topan, purtător de cuvânt Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News