Preşedintele Klaus Iohannis i-a invitat, miercuri, la ora 12,00, pe cei trei lideri ai coaliţiei de guvernare la consultări pe tema grevei din Educaţie, a informat Administraţia Prezidenţială.
Marţi, şeful statului s-a întâlnit cu o delegaţie a liderilor sindicatelor din Educaţie.
Preşedintele Klaus Iohannis şi-a exprimat, la întâlnirea cu aceştia, disponibilitatea de a garanta, ca mediator, încheierea unui acord politic pentru rezolvarea revendicărilor salariale, a informat Administraţia Prezidenţială, potrivit Agerpres.
Iohannis a discutat și cu sindicaliștii
Preşedintele Klaus Iohannis a discutat, marţi, cu sindicaliştii din educaţie.
La întâlnirea de la Palatul Cotroceni au participat preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret", Marius Nistor, liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale "Alma Mater", Anton Hadăr şi un reprezentant al elevilor.
Sindicaliştii din sistemul de învăţământ care au protestat marţi, începând cu ora 11,00 în Piaţa Victoriei, au ajuns la Palatul Cotroceni în jurul orei 14,30.
Liderii de sindicat au solicitat intervenţia de urgenţă a preşedintelui Klaus Iohannis, după ce nici la întâlnirea de marţi cu reprezentanţii Guvernului cele două părţi nu s-au înţeles pentru închiderea conflictului.
Greva generală din învăţământ a debutat pe 22 mai.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News