Iniţiativa includerii acestui vot simbolic pe agenda summitului a venit din partea Spaniei, al cărei premier Pedro Sanchez a amintit că "o largă majoritate a ţărilor europene" au sprijinit o rezoluţie similară votată în cadrul Adunării Generale a ONU.
În schimb, premierul olandez în exerciţiu, Mark Rutte, a declarat încă de la sosirea la summit că va respinge iniţiativa Spaniei.
Respectiva rezoluţie din Adunarea Generală a ONU a fost votată de 17 din cele 27 de state ale UE. Austria şi Republica Cehă au votat împotrivă, iar alte opt state ale blocului comunitar, printre care Germania, Italia şi Olanda, s-au abţinut.
Potrivit premierului spaniol, ţările UE care au sprijinit rezoluţia ONU au votat pentru "încetarea bombardamentelor israeliene în Fâşia Gaza şi pentru a da o şansă diplomaţiei şi soluţiei a două state".
Omologul său irlandez, Leo Varadkar, a criticat sever lipsa consensului liderilor europeni pentru a cere încetarea focului în Fâşia Gaza. UE şi-a "pierdut credibilitatea pe scena internaţională", întrucât unii actori au observat că "există standarde duble" în rândul statelor UE cu privire la modul în care tratează războaiele, a remarcat premierul irlandez.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News