Liderul antivaccinist al extremei drepte austriece are COVID-19

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Liderul antivaccinist al extremei drepte austriece are COVID-19
Liderul antivaccinist al extremei drepte austriece are COVID-19

Liderul formaţiunii austriece de extremă dreapta Partidul Libertăţii (FPÖ), Herbert Kickl, cunoscut pentru scepticismul său faţă de vaccinarea anti-COVID-19, a anunţat luni că a contractat această boală, transmite agenţia DPA.

Într-o postare pe Facebook, Kickl a precizat că el şi familia sa au dezvoltat simptome.

„Îmi pare rău să vă anunţ că astăzi am primit din partea autorităţilor vestea că un test PCR pe care l-am făcut ieri este pozitiv”, a scris pe reţeaua de socializare politicianul în vârstă de 53 de ani.

De când a început pandemia partidul său respinge măsurile antiepidemice decise de guvern şi le califică drept limitări ale libertăţii. Herbert Kickl a prezentat luna aceasta un aşa-numit „plan B” de combatere a virusului, în care sugerează ca în locul vaccinării să se pună accentul pe tratarea timpurie a bolnavilor de COVID-19. El a pledat şi pentru folosirea ivermectinei ca tratament.

Cu campania sa antivaccinare şi în favoarea unor terapii nerecomandate, liderul extremei drepte austriece a primit în mod repetat critici din partea medicilor şi guvernului de la Viena.

În Austria a intrat în vigoare luni un lockdown impus persoanelor nevaccinate împotriva COVID-19, care vor putea să-şi părăsească locuinţele doar pentru cumpărături esenţiale, pentru a merge la lucru sau la medic.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel