Într-o adresă transmisă Asociaţiei "Calea Neamului", semnată de viceprimarul general al Capitalei, Aurelian Bădulescu, se arată că manifestaţia "în condiţiile enunţate în cerere ar conduce la încălcarea prevederilor articolului 2 din Legea 60/1991, respectiv perturbarea bunei funcţionări a instituţiei", precizându-se, totodată, că "acest document nu reprezintă un act de autorizare din partea Primăriei municipiului Bucureşti în vederea desfăşurării activităţii solicitate".
Preşedintele Asociaţiei "Calea Neamului", Mihai Târnoveanu, menţionează, într-o postare pe Facebook, că a trimis o adresă Primăriei Municipiului Bucureşti prin care solicită explicaţii asupra refuzului, întrebând, totodată, "cum anume ar fi perturbat activitatea Administraţiei Prezidenţiale" respectivul miting.
Acesta a amintit, totodată, că asociaţia a mai organizat până acum adunări publice în Capitală şi că, de fiecare dată, s-au respectat prevederile legale în vigoare, neproducându-se niciun incident.
Asociația românilor din Harghita și Covasna, revoltați
"Asociaţia 'Calea Neamului' îşi exprimă profunda indignare faţă de refuzul Primăriei Bucureşti de a permite desfăşurarea activităţii noastre, considerând acest act o încălcare gravă a libertăţii de exprimare, prevăzută în Constituţia României. Considerăm, de asemenea, că motivul manifestării noastre, şi anume contestarea Legii Codului Administrativ adoptată anul trecut prin Ordonanţă de Urgenţă, este unul temeinic, având în vedere şi faptul că, în 2018, acest Cod Administrativ a fost contestat la Curtea Constituţională, invocându-se aceleaşi puncte pe care le invocăm şi noi, atât de Preşedintele României, cât şi de 50 de parlamentari din diferite partide politice. Mai mult decât atât, CCR, în urma acestor contestaţii, a declarat, în 2018, Codul Administrativ ca fiind neconstituţional. Aşadar, opinia noastră a fost împărtăşită de un segment larg al societăţii, fapt relevat şi de participarea masivă a oamenilor la mitingul şi marşul organizat pe 29 iulie, mai multe asociaţii fiind alături de noi. Intenţia noastră, pe care o menţinem şi în prezent, a fost ca, pe 23 februarie, să-i solicităm Preşedintelui să-şi menţină punctul de vedere din 2018, manifestarea noastră fiind îndreptată strict împotriva Ordonanţei de Urgenţă privind Codul Administrativ, emisă de Guvernul Dăncilă", a scris Mihai Târnoveanu pe Facebook.
Acesta a mai menţionat că, în luna februarie a acestui an, Curtea Constituţională a României a declarat constituţional Codul Administrativ, respingând contestaţia Avocatului Poporului, care a vizat doar necesitatea adoptării Codului prin Ordonanţă de Urgenţă, nu şi aspectele privitoare la extinderea folosirii limbii minorităţilor naţionale în administraţia centrală şi locală, prin urmare, s-au luat în discuţie "aspecte strict tehnice, nu şi de fond".
Târnoveanu a mai spus că va cere audienţă la Instituţia Prezidenţială şi, totodată, va face o cerere către Primăria Bucureşti, solicitând să fie prezent la comisia de avizare, relateză Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News