Potrivit unui comunicat al organizaţiei, prima solicitare vizează acordarea subvenţiilor APIA aferente anului 2023 până la finalul lunii februarie 2024, inclusiv pentru fermierii aflaţi în eşantionul de control clasic şi prin teledetecţie, precum şi accelerarea proceselor pentru compensările financiare asociate celorlalte scheme de plată directă (eco-scheme, măsuri de agro-mediu etc.).
Fermierii cer, totodată, compensarea pierderilor cauzate de perturbarea majoră a pieţei cerealelor în urma importului cerealelor ieftine din Ucraina, care, potrivit sursei citate, nu respectă standardele UE şi pot pune în pericol siguranţa alimentară, dar şi de tranzitul cerealelor şi oleaginoaselor ucrainene. Aceştia solicită minimum 60 euro/tonă comercializată, prin acordarea unui ajutor de stat, conform cadrului de ajutor de stat adoptat de Comisia Europeană care permite ca statele membre să acorde până la 280.000 euro/fermă şi până la 2,5 milioane euro/IMM din industria agroalimentară.
Clubul Fermierilor Români solicită subvenţii de 3 euro/tonă depozitată/lună, pentru perioada septembrie 2023-februarie 2024, aferente pierderilor cauzate de volatilitatea preţurilor de comercializare a cerealelor şi oleaginoaselor în anul agricol 2023, dar şi linii de creditare avantajoase, cu garanţii guvernamentale, pentru antreprenorii din agricultură, până cel târziu la finalul lunii ianuarie, care să permită fermierilor continuarea activităţii în anul curent - lansarea operaţională a Creditului Agricol şi Creditul Fermierului.
O altă propunere vizează continuarea programelor Agro IMM Invest şi Rural Invest prin creşterea plafoanelor de garantare şi a plafonului de ajutor de stat anual aferent fiecărui agent economic din sectorul agricol, în cadrul creditării cu garanţie FGCR, precum şi extinderea bazei de creditare a fermierilor cu risc bancar B şi C, demers realizat în colaborare cu BNR şi instituţiile bancare.
De asemenea, organizaţia de profil recomandă plata cheltuielilor privind compensarea parţială a costurilor energiei utilizate pentru irigarea suprafeţelor agricole în baza contractelor multianuale/sezoniere pentru întreg anul 2023 şi bugetarea integrală a plăţilor parţiale pentru anul 2024 privind asigurarea consumului de energie electrică necesar irigării terenurilor agricole.
Alte revendicări ale fermierilor sunt: echivalarea categoriei B cu TR şi a categoriei B1 cu TR1, indiferent de masa maximă autorizată a utilajului agricol; adoptarea unor decizii, la nivel naţional (caz de forţă majoră) şi european, privind derogarea de la aplicarea Gaec 7 şi 8 pentru anul curent, şi oferirea unui răspuns cert fermierilor români până la finalul lunii ianuarie, pentru ca aceştia să îşi poată realiza o prognoză în privinţa gestionării eficiente a culturilor agricole pentru anul 2024; sprijinirea fermierilor afectaţi de secetă pentru pierderile suferite aferente producţiei şi valorificării cerealelor şi oleaginoaselor pentru culturile de toamnă 2022, prin acordarea unui ajutor de stat, având la bază cadrul temporar Ucraina în valoare de 100 euro/hectar; asigurarea unei competiţii corecte pe piaţa comună europeană (inclusiv statele aflate într-un proces de aderare la UE) în ceea ce priveşte importul produselor agroalimentare care prezintă standarde neconforme regulamentelor europene privind agricultura, mediul şi sănătatea consumatorilor europeni.
Acces facil la surse de finanțare
Pe lista de solicitări se mai află stabilirea unei scheme de microcreditare care să permită accesul facil şi rapid al fermierilor români la surse financiare atât de necesare afacerilor agricole de dimensiuni mici şi medii, în vederea evitării renunţării la activitatea desfăşurată, protejarea pieţei interne prin efectuarea de controale sistematice pentru verificarea regimului vamal şi respectarea cerinţelor UE în condiţiile în care, potrivit organizaţiei, multe produse ucrainene îşi schimbă originea în Republica Moldova şi Bulgaria, iar apoi sunt comercializate pe teritoriul României.
Reprezentanţii agricultorilor cer şi revizuirea legislaţiei fiscale în ceea ce priveşte taxarea companiilor cu cifra de afaceri de peste 50 milioane de euro, precum şi a instituţiilor bancare. "Solicităm identificarea unei soluţii optime prin care sectorul agroalimentar să fie exceptat, deoarece în mod firesc cei 1% deduşi din cifra de afaceri a firmelor mari şi cei 2% din cifra de afaceri a instituţiilor bancare se extrag din preţul mărfurilor. Ulterior, în etapa procesării materiei prime şi a comercializării produselor finite în zona de retail, aceşti 3% se regăsesc în preţul de raft, pe care consumatorul îl plăteşte. Practic, fermierul va plăti cei 3%, iar consumatorul final aceeaşi pondere, tot 3%", se mai arată în comunicat.
Exportul mai facil al produselor
Ultimul punct pe lista de revendicări vizează asumarea de către Guvernul României a proiectului strategic privind extinderea capacităţii şi adaptarea proceselor logistice aferente Portului Constanţa pentru asigurarea accesului cu prioritate a mărfurilor din România la export.
"Clubul Fermierilor susţine negocierea şi adoptarea de către Guvern a unui Plan de măsuri ca răspuns la criza financiară cu care se confruntă fermierii români. Anii de secetă, criza economică, efectele complexe ale războiului din Ucraina, perturbarea pieţei comune europene prin derogările acordate mărfurilor agricole ucrainene au adus fermierii români într-un punct critic, de la care mulţi vor dispărea dacă acest sector strategic nu este tratat strategic de către Guvernul României. Acest plan trebuie să fie rezultatul unor negocieri care să consemneze angajamentele Guvernului pe termen scurt şi mediu, pentru ca această criză cu care se confruntă fermierii s-a acumulat în timp şi poate fi rezolvată doar cu un plan asumat politic, diplomatic, financiar şi economic. Fermierii români au nevoie acum de un Plan de salvare şi stabilitate financiară, cu intervenţia Guvernului", a declarat Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români.
Reprezentanţii transportatorilor şi ai fermierilor au intrat în a cincea zi de proteste, nemulţumiţi de rezultatul discuţiilor purtate cu autorităţile. Aceştia merg duminică la Ministerul Finanţelor, după ce sâmbătă au discutat cu oficiali din Ministerul Agriculturii şi Ministerul Transporturilor. Protestatarii sunt nemulţumiţi de accizele mari la motorină, preţurile RCA, dar şi de schimbările legislative intrate în vigoare de la 1 ianuarie. Ei au plecat pe drumurile din ţară cu camioane şi tractoare, cu viteză redusă, îndreptându-se spre Bucureşti, iar traficul a fost blocat pe mai multe şosele inclusiv pe Şoseaua de centură a Capitalei.
Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă este o asociaţie non-profit şi neguvernamentală a fermierilor din România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News