Lista favoriţilor la Roland Garros. Ce şanse are Simona Halep să câştige trofeul

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Roland Garros, al doilea turneu de tenis de Mare Şlem al anului, porneşte la drum duminică, 22 mai, urmând să se încheie tot într-o zi de duminică, 5 iunie.

Oficial, turneul a început încă de luni, 16 mai, când au avut loc primele meciuri din cele 3 tururi preliminare care preced accederea pe tabloul principal. Spre deosebire de Wimbledon, pe zgura de la Paris pot călca inclusiv sportivii din Rusia şi din Belarus, interzişi la Londra.

Întrecerea masculină anunţă un duel interesant între generaţia tânără, reprezentată de Alcaraz, Rublev, Tsitsipas, Zverev, Ruud şi Aliassime, şi generaţia veteranilor, cu Novak Djokovici şi cu Rafael Nadal în frunte.

Lista favoriţilor la Roland Garros

 

Rafael Nadal, care va împlini 36 de ani în timpul competiţiei, pe 3 iunie, este „rege absolut” la Paris, cu 13 trofee câştigate, în 2005, 2006, 2007, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014, 2017, 2018, 2019 şi în 2020. Totuşi, nu deţine prima şansă.

În oferta caselor de pariuri, lista favoriţilor conţine un mix între nou şi vechi. Cea mai bună cotă la câştigarea trofeului o are sârbul Novak Djokovic (2.60). Liderul mondial este urmat de tânărul şi spectaculosul spaniol Carlos Alcaraz (3.00), care îl devansează pe conaţionalul Rafael Nadal (3.75). Cei 3 se distanţează de următorii doi: grecul Stefanos Tsitsipas (9) şi germanul Alexander Zverev (16).

Nadal, probleme medicale

 

Problemele medicale nu i-au dat pace lui Nadal la Mastersul de la Roma, unde a pierdut în faţa canadianului Denis Shapovalov. În schimb, Djokovici a făcut un turneu perfect în capitala Italiei, cu victorie în finala cu grecul Tsitsipas, campionul de la Monte Carlo.

Sârbul a avut, totuşi, un semn de slăbiciune pe zgură, chiar la el acasă, în finala de la Belgrad, cedată la rusul Andrei Rublev. Atunci, „Nole” a admis existenţa unor probleme medicale.

Marele punct de atracţie la Paris va fi, însă, Carlos Alcaraz (19 ani, 6 ATP), cel care i-a învins, pe zgura de la Madrid, atât pe Nadal, cât şi pe Djokovici. De asemenea, Alcaraz, despre care Toni Nadal a spus că „va umple golul” după retragerea nepotului său, a triumfat şi pe zgura de la Barcelona.

Pot apărea şi alte nume, pe lista cu victorii. Bulgarul Grigor Dimitrov este mereu o ameninţare. De asemenea, nu se cunoaşte forma austriacului Dominic Thiem sau cea a elveţianului Stan Wawrinka, care revin după accidentări.

Va lipsi Andy Murray, britanicul dornic să se concentreze pe Wimbledon, turneul său de casă. Nici elveţianul Roger Federer nu va fi la Paris.

România n-are jucător pe tabloul principal. L-a trimis în calificări doar pe Marius Copil, care luni a trecut de primul tur.

Iga n-are rivală

 

La fete, poloneza Iga Swiatek n-are rivală. Are cota 2 să repete performanţa din 2020, când a ridicat trofeul deasupra capului. Rămasă lider WTA după retragerea australiencei Ashleigh Barty, Swiatek confirmă aşteptările, la doar 20 de ani.

Următoarea pe lista favoritelor este Simona Halep. Campioana din 2018 a intrat pe mâna reputatului antrenor Patrick Mouratoglou, dar se află la distanţă mare de Swiatek, având cota 8. Apoi, urmează spaniola Paula Badosa (10), tunisianca Ons Jabeur (12) şi grecoaica Maria Sakkari (15).

Ce şanse are Simona Halep să câştige trofeul

 

Swiatek abia ce a triumfat la Roma şi a atins al cincilea titlu al sezonului (dintre care al patrulea Masters 1000 din 2022, după Doha, Miami şi Indian Wells).

Elina Svitolina, partenera francezului Gael Monfils, va deveni mămică, aşa că nu va participa la Roland Garros. Francezul și-a anunțat și el retragerea.

România speră la rezultatele importante, pe tabloul feminin, de la Sorana Cârstea şi de la Irina Begu, specialiste pe suprafaţa roşie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel