Liviu Dragnea, trimis în judecată în dosarul Tel Drum

Echipa Stiri Diaspora |
Data actualizării: | Data publicării:

Liviu Dragnea a fost trimis în judecată în dosarul Tel Drum.

Publicitate

Fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de DNA în dosarul Tel Drum, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi instigare la săvârşirea fără vinovăţie a infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, comisă în forma participaţiei improprii, fapte comise pe vremea când era preşedinte al CJ Teleorman.

Liviu Nicolae Dragnea, la data faptelor președintele Consiliului Județean Teleorman, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două fapte) și pentru instigare la săvârșirea fără vinovăție a infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, comisă în forma participației improprii.

În același dosar a fost trimis în judecată Mugur Bățăuș, la data faptelor funcționar în cadrul Consiliului Județean Teleorman, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, complicitate la săvârșirea fără vinovăție a infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, comisă în forma participației improprii și pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Și Victor Piperea, la data faptelor funcționar în cadrul Consiliului Județean Teleorman, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, dar și Marin Predescu, la data faptelor funcționar în cadrul Consiliului Județean Teleorman, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la săvârșirea fără vinovăție a infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, comisă în forma participației improprie și complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Ce ar fi făcut Liviu Dragnea

 

Și compania SC TEL DRUM SA, este trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală, în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două fapte).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că Liviu Nicolae Dragnea, ca președinte al Consiliului Județean Teleorman, ar fi inițiat un grup infracțional organizat din care ar fi făcut parte funcționari din administrația locală, administratori / reprezentanți ai firmei SC Tel Drum SA și ai altor societăți comerciale.

„Grupul ar fi acționat în perioada 2001-2017 în scopul de a obține, în mod fraudulos, sume importante din contractele finanțate din fonduri publice (naționale și europene), prin infracțiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală și folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații. Sub coordonarea și decizia inculpatului Liviu Nicolae Dragnea, în cadrul grupului, funcționarii publici ar fi acționat în interesul unor societăți private. Pentru funcționarea grupului ar fi fost necesară privatizarea SC Tel Drum SA, trecerea ei din proprietatea Consiliului Județean Teleorman, prin persoane interpuse, în patrimoniul lui Liviu Nicolae Dragnea, achiziționarea din fonduri publice a unui utilaj special de asfaltare și atribuirea, în mod discreționar, a contractelor de reabilitare a drumurilor din județ către Tel Drum SA. SC Tel Drum SA ar fi fost principala societate comercială din grup, capitalizată masiv și folosită la obținerea contractelor de lucrări, pentru distribuirea capitalului către celelalte societăți comerciale și membrii grupului, pentru achiziționarea de bunuri mobile și imobile care sunt utilizate de membrii grupului, precum și pentru a transfera dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile și imobile către aceiași membri”, arată DNA.

Una dintre infracțiunile săvârșite în scopul pentru care a fost constituit grupul ar fi constat în adjudecarea nelegală, de către firma Tel Drum SA, a unui contract de reabilitare a 55 km de drum județean din Teleorman, DJ 701, în valoare de 114.263.011 lei, dintre care suma de 13.772.603 euro provenea din fonduri europene, potrivit procurorilor.

„În acest context, în calitate de reprezentant al Consiliului Județean Teleorman, inculpatul Liviu Nicolae Dragnea ar fi emis și semnat hotărâri și dispoziții, cu încălcarea legii, acte indispensabile pentru procedura de atribuire a contractului care, între altele, au inclus o condiție restrictivă ce avantaja SC Tel Drum SA. Cu ajutorul altor două persoane din grup, respectiv inculpații Mugur Bățăuș și Victor Piperea, acesta s-ar fi asigurat că firma Tel Drum beneficiază de date confidențiale ce au avantajat-o la obținerea contractului și că în documentele pentru licitație au fost incluse condițiile restrictive, inclusiv cerința ca metoda obligatorie de stabilizare a balastului să fie varianta la rece in situ. În mod similar, în calitate de reprezentant al Consiliului Județean Teleorman, inculpatul Liviu Nicolae Dragnea ar fi făcut demersuri și ar fi contribuit la adjudecarea, de către firma Tel Drum SA, a unui contract de reabilitare a peste 50 km din DJ 506, un alt drum județean din Teleorman, în valoare de 62.482.442 lei, dintre care suma de 6.930.138 euro provenea din fonduri europene”, mai spun procurorii.

În vederea finanțării acestui proiect și asigurării câștigării licitației de către SC Tel Drum SA, Liviu Nicolae Dragnea, cu ajutorul a doi funcționari publici, Mugur Bățăuș și Predescu Marin, ar fi obținut modificarea ilegală a proiectului tehnic, prin introducerea de condiții restrictive (cerința ca metoda obligatorie de stabilizare a balastului să fie varianta la rece in situ) și majorarea devizului lucrărilor aferente contractului de reabilitare a drumului, potrivit procurorilor.

„De asemenea, cu ajutorul celorlalți doi anterior menționați, l-ar fi determinat pe funcționarul desemnat cu predarea documentelor să folosească înscrisuri false și inexacte la organismul intermediar ADR Sud Muntenia, obținând astfel în mod injust finanțarea. Cu referire la cele două contracte de reabilitare drumuri județene din Teleorman, prejudiciul creat în dauna bugetului public ar fi de 25.600.927 lei privind contractul DJ 701 (diferența dintre prețul ofertat de Tel Drum SA și prețul cel mai mic ofertat), 5.742.872 lei contractul DJ 506 (diferența dintre devizul real prevăzut în proiect și devizul modificat). Însumate, cele două valori reprezintă prejudiciu în dauna bugetului de stat și concomitent beneficiu necuvenit pentru firma câștigătoare SC Tel Drum SA, respectiv 31.343.799 lei. În ceea ce privește infracțiunea ce aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene raportat la proiectul ”Reabilitarea drumului județean DJ 506, paguba reținută reprezintă întreaga valoare a proiectului, respectiv 62.482.442 lei. În plus, în vederea sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, SC Tel Drum SA, prin reprezentantul său, ar fi simulat, cu ajutorul unor firme cu comportament de tip fantomă, operațiuni comerciale fictive pe care le-a înregistrat în documentele contabile în perioada 2010-2012. În acest fel, SC Tel Drum SA s-ar fi sustras de la plata sumei totale de 1.229.388 lei, reprezentând TVA și impozit pe profit”, potrivit DNA.

Ministerul Dezvoltării Regionale prin Administrația Publice și Fondurilor Europene, precum și Ministerul Finanțelor – Agenția Națională de Administrare Fiscală s-au constituit părți civile în cauză.

Consiliul Județean Teleorman nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, porivit DNA.

Pentru recuperarea prejudiciilor, în cauză s-au dispus măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile asiguratorii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel