Totul s-a întâmplat într-o comună din Târgu Neamț: oamenii s-au trezit că nu mai pot deschide porțile și asta pentru că executantul care trebuia să repare drumul a asfaltat fără decoperteze în prealabil.
Astfel, s-a ajuns la situația în care drumul a fost supraînălțat, iar oamenii nu mai pot deschide porțile. Constructorul a asfaltat până la intrarea în curțile oamenilor. Bătrânii mai pot deschid acum porțile doar câțiva centimetri.
Oamenii spun că acum sunt nevoiți să-și înalțe porțile pe propria cheltuială. O misiune destul de dificilă având în vedere că sunt foarte bătrâni, iar pensiile sunt destul de mici.
"Nu pot să ies în drum. Trebuie să mă duc la dispensar, în sat. Trebuie să-mi fac cumpărăturile. Asta e nemulțumirea. Să vină să-mi facă, să-mi ridice porțile. Eu am pensie de handicap, nu-mi permit. Am și căruț de handicap, nu-l mai pot scoate acum," s-a plâns un localnic.
"Model de rele practici administrative.Recent, într-o comună din zona Târgu-Neamț a fost asfaltată o stradă. Așa de bine a fost asfaltată, că nu mai pot oamenii ieși de prin curți. Explicația e simplă: strada nu a fost decopertată, așa cum prevede proiectul, iar proiectantul și dirigintele de șantier și-au cam bătut joc de lucrare. Că cineva din primărie trebuia să supervizeze lucrarea e altă poveste.Las' că merge și așa!" a comentat cel care a postat imaginile pe internet.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News