Londra: 10 români din Marea Britanie, premiaţi de ministrul Natalia Intotero VIDEO

StiriDiaspora Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Natalia-Elena Intotero, ministrul pentru Românii de Pretutindeni, a premiat 10 români din Marea Britanie ale căror nume sunt sinomine cu excelența și chiar cu recunoașterea la nivel mondial.

Londra a devenit sâmbătă, 23 iunie a.c., cea de-a patra capitală „100 pentru Centenar".  La gala desfășurată la sediul Institutului Cultural Român, cu sprijinul Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, au luat parte membri ai comunității românești, ai mediului diplomatic, artistic și reprezentanți ai mass-media.

Românii care au primit premii simbolice din partea statului român provin din diverse domenii, de la arhitectură sau cercetare la artă sau mediul de afaceri. Printre ei, singurul român care a primit titlul de Cavaler din partea Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, un cercetător care a făcut parte din grupul de experți laureat în 2007 cu Premiul Nobel pentru Pace sau prima pianistă româncă ce a concertat la Royal Albert Hall, alături de Orchestra Filarmonicii Regale din Londra și care este, totodată, cea mai tânără muziciană distinsă cu medalia Custodele Coroanei.

Lista premianților galei "100 pentru Centenar" - Londra, 23 iunie 2018

VIDEO

Sir George Iacobescu
Preşedinte şi director executiv al grupului Canary Wharf încă din 2011, Sir George Iacobescu a transformat estul Londrei într-un district financiar recunoscut la nivel mondial. El a fost distins cu titlul de Cavaler (Knight Bachelor) de Regina Marii Britanii, pentru contribuţia sa în activităţi de caritate, în sprijinul comunităţii şi în servicii financiare industriale. Născut în 1945 în Bucureşti, Sir George Iacobescu a studiat ingineria civilă şi industrială. A emigrat în 1975 în Canada, iar în 1983 s-a mutat la New York, unde a condus compania care a construit World Financial Center. În 2012, Sir George Iacobescu a primit Ordinul Național Steaua Romaniei în grad de Comandor, iar în 2016, Ordinul Național Coroana României în grad de Comandor.
Anne-Marie Martin
Chief Executive al COBCOE (the Council of British Chambers of Commerce in Europe), Anne-Marie Martin este un profesionist experimentat în mediul de afaceri. A lucrat în sectorul industrial și cel caritabil și s-a specializat în strategie, comerț și operational. Anne-Marie este membră a Chartered Management Institute (FCMI) și membră în consiliul administrativ al organizației caritabile Children in Distress.
Nicolae Rațiu
Om de afaceri și filantrop, Nicolae Rațiu este administratorul a numeroase organizații de caritate din România și Marea Britanie. Prin Fundația Rațiu, Nicolae Rațiu susține programe culturale și educative majore în Marea Britanie, România și SUA. În 2015 a fost decorat cu distincția MBE de Regina Elisabeta a II-a și cu medalia regală Nihil Sine Deo, de Regele Mihai I al României.
Iolanda Costide
Arhitectă stabilită la Londra în anii '70, Ioana Costide conduce propriul atelier de arhitectură, NTA 16 Architect, și a fost președintele asociației ACARDA (Asociația Culturală a Românilor din Anglia/British-Romanian Association). Militează frecvent pentru dezvoltarea procesului democratic din România și este membru în consiliul administrativ al Paul Neagu Estate. Este, de asemenea, membru fondator al Forumului Arhitecților și Urbaniștilor români din Marea Britanie.
Preotul Constantin Popescu
Este preot paroh al Parohiei Ortodoxe Române Sfântul Gheorghe din Londra, începând cu 2013, și preot paroh al Parohiei Sfântul Macarie cel Mare din Leeds, prima parohie romanească ce are în posesie o biserică proprie. Cu binecuvântarea Mitropolitului Iosif, părintele Constantin a reluat proiectul "Romanian Orthodox Church and centre", în vederea construirii/achiziționării unei biserici pentru numeroasa comunitate românească din Londra.
Alina Balatchi
Un profesionist dedicat și cu o experiență considerabilă în implementarea unui spectru larg de proiecte, Alina este susținător pasionat al culturii ți comunității românești. În peste 10 ani de implicare activă în mediul asociativ al comunității românești din Marea Britanie, a fost prezentă și a coordonat multiple activități inovatoare și coezive în sfera socio-culturală, orientate dinspre și către comunitatea românească.
Delia Dimitriu
Este cercetător la Centrul de Aviație, Transport și Mediu Înconjurător din cadrul Metropolitan Manchester University și este considerată unul dintre cei mai importanți experți la nivel mondial în domeniul impactului industriei aviatice asupra mediului, cu accent pe dezvoltare durabilă. Delia a făcut parte din grupul de experți internaționali "International Panel on Climate Change" care a studiat schimbările climatice și care a câștigat Premiul Nobel în 2007. În prezent, lucrează cu Airbus CE.
Alexandra Dariescu
Alexandra este numită "unul dintre cei 30 de pianiști sub vârsta de 30 de ani destinată pentru o carieră spectaculoasă". În 2013, Alexandra Dariescu a devenit prima pianistă româncă ce a concertat la Royal Albert Hall, alături de Orchestra Filarmonicii Regale din Londra. Cea mai tânără muziciană distinsă cu medalia Custodele Coroanei, Alexandra este și "Ambasador Special al României".
Marius Turda
Predă istoria la Oxford brookes University și este directorul Centrului de Studii Umaniste și Medicale al aceleiași universități. Este director fondator al Institutului Cantemir de la University of Oxford și membru în numeroase asociații profesionale, printre care Royal Historica Society și Galton Institute. A publicat extensiv, iar următoarea sa carte va aparea anul viitor la prestigioasa editură Bloomsbury din Londra.
Cristina Neagu
Cristina Neagu este curator de carte rară și manuscrise la Colegiul Christ Church de la Oxford. Organizează conferințe și expoziții, este editor al revistei academice trimestriale publicate de bibliotecă și, de asemenea, coordonează activitățile de conservare și restaurare și răspunde de achizițiile de carte ale uneia dintre cele mai vestite biblioteci din Anglia. Cristina este specialist în literatura și arta Renașterii.

"Nu ne ajung 100 de premii"

Londra este, iată, cea de-a patra bornă din acest parcurs în care celebrăm excelența românească de pretutindeni. Am pornit acest proiect al MRP,, știind că avem peste hotare elite, oameni extraordinari care fac cinste României. După Bruxelles, Lisabona, Roma și, acum, Londra, nu pot să spun decât că mă înclin în fața românilor pe care am avut onoarea să îi cunosc. Avem atâția oameni frumoși, capabili, extraordinari încât în nici un caz nu ne ajung 100 de premii pentru a le acorda recunoașterea și onorurile pe care le merită. Dumneavoastră, românii de pretutindeni, sunteți ambasadori ai României în afara granițelor și mă bucur că vă pot mulțumi personal pentru ceea ce faceți, pentru proiectele și acțiunile dumneavoastră", a spus ministrul pentru Românii de Pretutindeni.

În cadrul galei au primit diplome de merit o serie de asociații ale comunității românești, precum și membri de marcă ai acestora. Evenimentul s-a încheiat cu un recital cu totul special oferit de Monica Madas. Cântăreață, compozitoare și artist păpușar, cunoscută sub numele de scenă Manooka, artista stabilită în 2007 în Marea Britanie a interpretat piese românești vechi, autentice, pe superbe acorduri de chitară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel