Potrivit dailymail.co.uk, Florin, în vârstă de 46 de ani, Sorin, în vârstă de 44 de ani, şi Nicolae, a cărui vârstă nu a fost dată publicităţii, au efectuat raidul „îndrăzneț" la George Attenborough & Son, în centrul Londrei, pe 23 și 24 martie anul trecut.
Flori, Sorin și asociatul lor, Nicolae, care în prealabil pledase vinovat pentru efracție, au încercat să sape la subsolul magazinului de bijuterii, dar mai întâi au spart accidental în magazinul de pariuri William Hill, de lângă.
Astfel au şi fost prinşi, imaginile de pe camerele de supraveghere din casa de pariuri dându-i de gol.
Marfă de 300.000 de lire sterline
Pe 24 martie ei au spart peretele magazinului cu bijuterii şi au fugit cu marfă de 300.000 de lire sterline.
Procurorul Philip Stott a declarat că există dovezi „copleșitoare" ale vinovăției românilor, judecătorul considerând decizia de a merge la proces drept „absurdă".
Totodată, pe români i-a dat de gol și faptul că Florin a fost văzut stând de „şase” mai multe ore în zona holului respectiv.
Florin şi Sorin au reuşit să fugă în România
Nicolae a fost prins primul şi şi-a recunoscut faptele. Florin şi Sorin au reuşit să fugă în România, la doar 48 de ore de la lovitura dată în Londra.
Au fost capturaţi şi ei şi urmează să fie extrădaţi în Marea Britanie. Au fost găsiţi vinovaţi, urmând ca toţi cei trei români să-şi afle pedepsele.
„Cu un profesionalism considerabil, ați venit în această țară anul trecut. Ați venit ca o echipă și, fără îndoială, ați decis deja că veți ataca George Attenborough și Sons. Fiecare ați venit în această țară cu o varietate de infracțiuni, dar nu voi face distincția între ele. În februarie ați cumpărat o mașină și ați închiriat un apartament în Stratford. În martie, ați vizitat și ați făcut recunoaștere în Fleet Street, unde vă plănuiațispargerea. A fost un plan de sustragere a mărfurilor de mare valoare, de aur și de bijuterii. Ați pus mâna pe bijuterii în valoare de 300.000 de lire sterline. Sperați să intrați într-un seif și să vă duceți și cu alte bijuterii în valoare de 400.000 de lire”, a spus procurorul Jo Boothby, de la Southwark Crown Court.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News