Urmărește dezbaterea live

Lovitură pentru Dragnea. CCR declară neconstituțional Fondul Suveran de Investiții

StiriDiaspora Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Înfiinţarea Fondului Suveran de Investiţii este neconstituţională a decis CCR.

Liberalii au acuzat PSD şi ALDE că ”au dat cea mai puternică lovitură economiei naţionale", iar USR afirmă că prin adoptarea acestei legi "s-a decis ca avuţia României, cât mai există şi e profitabilă, să treacă într-o administrare privată şi să devină resurse personale pentru domnii Tăriceanu şi Dragnea".

 Liviu Dragnea, susținea că înfiintarea Fondului Suveran va ajuta la dezvoltarea infrastructurii mari și la reindustrializarea României, va aduce investiții în agricultură, va genera foarte multe locuri de muncă și va contribui la creșterea Produsului Intern Brut.

În 4 iulie, preşedintele Iohannis a sesizat Curtea Constituţională asupra legii privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii S.A.

Preşedintele Klaus Iohannis  a susţinut în sesizare că legea încalcă mai multe articole din Constituţie şi a  cerut să fie declarată neconstituţională în ansamblul său.

"Instituind prin lege înfiinţarea FSDI, Parlamentul a nesocotit dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie în componenţa sa referitoare la separaţia puterilor în stat, reglementând într-un domeniu ce ţine de competenţa de reglementare a autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale, viciu de natură să antreneze - conform jurisprudenţei instanţei constituţionale - neconstituţionalitatea legii în ansamblul său", spunea şeful statului.

El spune că soluţia legislativă privind capitalul social al FSDI în valoare de 9.000.000.000 lei şi includerea în cadrul Fondului a unor companii ce în ultimii ani au înregistrat pierderi (de exemplu: CFR, Poşta Română, CE Oltenia) este de natură să afecteze interesul naţional în activitatea economică.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel