"Luarea de ostatici" de pe aeroportul din Hamburg s-a încheiat după 18 ore 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Criza de pe aeroportul din Hamburg s-a încheiat. Zborurile au fost reluate.

Poliția germană a anunțat că a reușit să rezolve incidentul care a avut loc pe pista aeroportului din Hamburg, unde un bărbat reținuse împotriva voinței sale o fetiță în vârstă de 4 ani într-o mașină începând de sâmbătă seara.

Luarea de ostatic s-a încheiat, în momentul în care bărbatul a ieșit din mașină alături de fiica sa și a fost arestat de forțele de ordine. Conform autorităților locale, bărbatul nu a opus rezistență în momentul arestării, iar fetița părea a fi în stare bună de sănătate.

Criză pe aeroportul din Hamburg. Bărbatul voia să plece în Turcia cu fetița sa

 

Incidentul a avut legătură cu un conflict legat de custodia copilului, care a început sâmbătă seara, în jurul orei locale 20:00 (19:00 GMT). Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, a ținut-o pe fiica sa în mașină timp de 18 ore, aceasta fiind parcată în apropierea unui avion al companiei Turkish Airlines, după ce forțase intrarea în aeroport și tragerea unor focuri de armă.

Scopul bărbatului era să plece în Turcia alături de fetița sa, pe care o răpise din locuința soției. Poliția germană a purtat negocieri îndelungate pe parcursul întregii nopți și primei părți a zilei de duminică pentru a-l convinge pe individ să se predea. Acesta era suspectat că avea asupra sa materiale explozive.

În urma incidentului, traficul aerian pe aeroportul din Hamburg a fost suspendat sâmbătă seara și a rămas în această stare până la noi ordine.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel