Lucian Bode, prima reacţie după accident: „Dacă eram eu la volan îmi dădeam demisia”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
gov.ro
gov.ro

Lucian Bode și-a cerut scuze, vineri, la cinci zile după accidentul în care a fost implicat, în județul Argeș. Ministrul a afirmat că se afla pe bancheta din spate a autoturismului şi se odihnea, întrucât călătorea deja de patru ore.

Publicitate

Lucian Bodea a spus în fața jurnaliștilor că regretă nespus acest „incident” și că, dacă el s-ar fi aflat la volan, cu mașina personală, și i s-ar fi întâmplat așa ceva, și-ar fi dat imediat demisia.

„În urma incidentului de duminică mi-am pus foarte multe probleme și astăzi pentru prima data în fața opiniei publice am vrut să explic. Regret profund aceasta situație și sunt conștient. Dacă aș fii condus eu, daca eram cu mașina personală, cu mașina fără însemne și fără semnale și s-ar fi întâmplat acest accident îmi dădeam demisia”, a spus Lucian Bode, vineri, într-o conferinţă de presă, potrivit Observator.

„Regret nespus acest incident. Voi continua să mă deplasez dintr-un capăt la celălalt al ţării respectând regulile de circulaţie", a mai spus el.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel