Ludovic Orban, despre cvorumul pentru învestirea Guvernului: "Dacă nu va exista, va fi exclusiv vina PSD-ului"

Andreea Cosma |
Data publicării:

Prim-ministrul desemnat, Ludovic Orban, a declarat că, în cazul în care nu va exista cvorum la şedinţa plenului reunit al Parlamentului în care urmează să fie învestit Guvernul, responsabilitatea aparţine PSD, care "boicotează o procedură constituţională".

"O să vedem ce se va întâmpla. Luni, dacă nu se adună cvorum, este vina PSD, pentru că PSD deţine 42% din Parlament şi înseamnă că boicotează o procedură constituţională. Ca atare, responsabilitatea, în cazul în care nu va exista cvorum, este exclusiv a PSD", a arătat Orban, într-o declaraţie acordată presei.

Întrebat dacă a discutat cu celelalte partide, în vederea asigurării cvorumului de şedinţă, el a replicat că nu există "garanţii depline".

"Garanţii depline nu există. Vom vedea ce va fi", a spus Orban.

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că parlamentarii social-democraţi nu vor participa pe 24 februarie la şedinţa plenului reunit al Parlamentului în care urmează să fie învestit Guvernul Orban II.

"Decizia PSD este că luni vom fi prezenţi cu toţii la grupurile parlamentare şi nu vom participa la votul de învestire a Guvernului Orban. Motivarea este clară: aşteptăm răspunsul Curţii Constituţionale, dacă este constituţional, chiar dacă este demis, un premier rămas interimar să fie iar desemnat", a spus Ciolacu, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel