Ludovic Orban, despre sesizarea PSD la nivelul Consiliului Europei: „Se fac de râs”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
gov.ro
gov.ro

Premierul Ludovic Orban a declarat astăzi că social-democraţii - care au sesizat Comisia de monitorizare a statelor membre a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind alegerile locale în două tururi - "se fac de râs cu această plângere", această modificare a legislaţiei electorale fiind "benefică democraţiei".

„Au dreptul să se ducă la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. În ceea ce priveşte poziţia noastră, noi am pregătit un punct de vedere, pe care îl vom prezenta în Comisia de monitorizare, astfel încât să argumentăm că angajarea răspunderii pentru legea privind alegerea primarilor în două tururi nu numai că nu afectează democraţia, ci dimpotrivă, este benefică democraţiei şi duce la îmbunătăţirea administraţiei, a performanţei administraţie locale, dând posibilitatea cetăţenilor, alegând cu 50% plus unu, să ofere o legitimitate sporită primarului”, a spus şeful Executivului.

El a amintit că Partidul Naţional Liberal a depus în trecut sesizări la instituţiile europene, inclusiv pe tema modificărilor la Legile Justiţiei.

„Noi considerăm că se fac de râs cu această plângere, această jalbă depusă, în timp ce noi, de fiecare dată am formulat puncte de vedere (...). Noi am reuşit sesizarea Comisiei de la Veneţia pe mizeriile pe care le-au introdus în Legile Justiţiei, pe mizeriile pe care le-au introdus în modificarea Codului penal şi Codului de procedură penală, care au fost declarate aproape în integralitate neconstituţionale de Curtea Constituţională iar Comisia de la Veneţia, în urma sesizării noastre, a recomandat reluarea de la început a procedurii de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală, cu o consultare publică, astfel încât modificările să beneficieze de un suport public masiv. Ca atare, se fac de râs”, a mai spus Ludovic Orban.

 

Consiliul Europei a aprobat, la solicitarea PSD, activarea procedurii de investigare de României

 

Comisia de monitorizare a statelor membre a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a aprobat, la solicitarea PSD, activarea procedurii de investigare de României din punct de vedere al respectării normelor democratice în cazul asumării răspunderii Guvernului Orban pe modificarea legislaţiei alegerilor locale cu patru luni înainte de scrutin, a anunţat, în urmă cu o săptămână, senatorul social-democrat Titus Corlăţean.

El a precizat atunci că se va discuta la Strasbourg, în plenul APCE, şi posibilitatea sesizării Comisiei de la Veneţia în acest caz.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel