Ludovic Orban: „Nu există niciun risc în privinţa plăţii pensiilor şi salariilor”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
gov.ro
gov.ro

Premierul interimar Ludovic Orban a declarat astăzi că în prezent nu există „niciun risc” în privinţa plăţii pensiilor şi salariilor şi a precizat că guvernarea liberală pregăteşte o amplă revizuire a legislaţiei referitoare la sistemul de pensii, astfel încât acesta să devină „sustenabil, pe termen mediu şi lung”.

„Aşteptăm pronunţarea CCR, indiferent de pronunţarea Curţii Constituţionale, noi vom pune în practică obiectivul nostru de a asigura calculul pensiei folosind ca principiu de bază principiul contributivităţii, evident, cu excepţia pensiilor cadrelor militare. Asta a fost decizia noastră politică. Contextul în care a fost adoptat proiectul de lege de către colegi de-ai mei din Parlament a fost un context de asemenea natură încât a suscitat toate discuţiile şi atacurile ulterioare la CCR. Noi am pregătit o echipă care face un studiu amplu privitor la sistemul de pensii din România, evoluţia sistemului de pensii din România, nedreptăţile, inechităţile din sistem, un studiu comparativ al sistemelor de pensii care funcţionează în alte ţări din UE ca să avem un model foarte clar şi pregătim o amplă revizuire a legislaţiei care, într-adevăr, să permită un sistem de pensii în primul rând sustenabil, pe termen mediu şi lung (...)”, a spus Ludovic Orban, la Gândul live.

 

Ludovic Orban: „Am prevăzut sumele necesare pentru a creşte în conformitate cu Legea pensiilor aflată în vigoare”

 

Întrebat dacă în acest moment există un risc în privinţa plăţii pensiilor şi salariilor, Orban a precizat: „Nu există în momentul de faţă niciun fel de risc”.

„De altfel, noi am şi prevăzut sumele necesare pe anul 2020 pentru a susţine creşterea pensiilor prevăzute în lege. Pe de altă parte, am anunţat public, nu am făcut niciun fel de secret, urmărim cu mare atenţie evoluţia economică, urmărim cu mare atenţie evoluţia încasărilor la bugetul de stat, la bugetul asigurărilor sociale de stat. De asemenea, încercăm să construim nişte prognoze realiste care ţin cont şi de situaţia internaţională, astfel încât să luăm decizii care stau în picioare. Vom creşte pensiile cu siguranţă, nu există niciun fel de dubiu în privinţa asta, dar nu poţi să spui acum 100%, deocamdată am prevăzut sumele necesare pentru a creşte în conformitate cu Legea pensiilor aflată în vigoare”, a menţionat Ludovic Orban.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel