Ludovic Orban: O moțiune de cenzură împotriva guvernului va fi depusă cu siguranță

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că o moțiune de cenzură va fi depusă cu siguranță

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat joi seara, la Digi 24, că o moţiune de cenzură va fi depusă "cu siguranţă", dar momentul depunerii va fi atunci când şansele de a obţine voturi suplimentare faţă de ale parlamentarilor de opoziţie vor fi "cele mai mari".

Orban a menţionat că în scopul obţinerii votului unor parlamentari de la partide care în prezent susţin guvernul, au loc discuţii atât cu grupurile parlamentare, cât şi cu parlamentari PSD.

"Cu siguranţă (vom depune o moţiune împotriva guvernului - n.r.), avem o echipă de negociere care este angrenată în negocieri cu toate grupurile parlamentare şi de asemenea negocieri cu parlamentari din majoritate, pentru că e clar, ca să treacă o moţiune de cenzură avem nevoie de 67 de voturi suplimentare faţă de voturile opoziţiei actuale. Or, pentru a obţine aceste voturi, căutăm să purtăm discuţii cu toate grupurile parlamentare, UDMR, ALDE şi de asemenea cu foarte mulţi parlamentari individuali din zona PSD, unde este din ce în ce mai clar că nemulţumirea faţă de Dragnea, faţă de guvernul Dăncilă este în creştere în rândul parlamentarilor din majoritate", a spus Ludovic Orban.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel