"Verbul la modă în politica românească este 'a da'. Când te duci în orice localitate rurală sau în urbanul mic, uneori şi pe la periferiile oraşelor mari, să faci campanie sau să nu faci campanie, ci să te duci la nişte evenimente, prima întrebare este: 'Ce ne daţi, domnul Orban?' Asta s-a întâmplat în 30 de ani, oamenii s-au obişnuit că politicienii vin şi le dau ceva, ca şi cum politicienii ar avea ceva, vin ei cu bani de acasă să le dea la oameni ceva. Sigur că s-a dat şpagă în alegeri, s-au dat bani grei, bani furaţi, că nimeni nu dă bani câştigaţi pe muncă cinstită sau din propria afacere sau din salariul pe care l-a obţinut muncind cinstit şi corect", a spus Orban, la evenimentul "Români care mişcă România", un proiect al PNL de reprezentare a oamenilor de afaceri.
El a susţinut că "la un moment dat nu poţi să faci faţă competiţiei în viaţa politică fără să mai dai şi tu câte ceva".
"Dacă stai şi te uiţi la promisiunile de campanie, recunosc că uneori şi pe la noi, că la un moment dat nu poţi să faci faţă competiţiei în viaţa politică fără să mai dai şi tu câte ceva sau măcar să nu iei. De regulă, când mă întreabă cineva 'Ce ne daţi, domnule Orban?' zic: Eu vă garantez un lucru, că nu vă dau ţeapă şi că o să încerc să vă iau cât mai puţin, pentru că în realitate orice Guvern nu dă de acasă, orice premier dă ce strânge de la oameni, de la oamenii de afaceri, de la cei care lucrează, de la angajaţi şi trebuie să aibă o mare răspundere şi o mare etică în utilizarea acestor bani pe care îi primeşte din munca oamenilor, din iniţiativa, efortul, asumarea de răspunderi pe care şi-o iau oamenii de afaceri, managerii, oamenii care lucrează în special în sectorul privat", a afirmat Orban.
În ultimii 30 de ani, politica este dominată de "populism"
Potrivit acestuia, politica ultimilor 30 de ani este dominată de populism. "Încă trăim cu nişte mentalităţi care mai degrabă ţin de regimul trecut", a apreciat Orban.
Liderul PNL a mai declarat că susţine scoaterea baladei "Mioriţa" din programa şcolară.
"Nu numai fatalismul care există şi faptul că un om, deşi este înştiinţat că o să i se întâmple ceva rău, nu face nimic, mai sunt şi alte lucruri care nu cad. (...) Sunt nişte chestiuni acolo care intră în subconştientul copilului care învaţă această poezie (...), care reflectă o mentalitate contrară unei societăţi care trebuie să evolueze, care trebuie să se dezvolte, care trebuie să bată cărări nebătute, trebuie să recupereze trecutul pe care l-a moştenit nu din cauza noastră", a afirmat Ludovic Orban.
Printre cei care au participat la eveniment s-au numărat fizicianului Adrian Ailenei, antreprenorul Paul Voicu, arhitectul Bogdan Babici, antreprenorul Răzvan Ailenei, senatorul liberal Florin Cîţu, preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Marian Petrache, vicepreşedintele PNL Dan Vâlceanu, Violeta Alexandru (candidat la europarlamentare), purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News