Luptătorii români ai Forțelor Speciale din Afganistan arată cum pandemia le-a schimbat viața (VIDEO)

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:

Luptătorii români ai Forțelor pentru Operații Speciale (FOS) din Afganistan arată într-un filmuleț cum pandemia le-a schimbat viața.

Militarii români de elită din Batalionului 51 Operatii Speciale „Vulturii”, care sunt din luna februarie în Afganistan, își duc la bun sfârșit misiunea conform măsurilor de prevenție împotriva noului coronavirus. Dacă până nu demult luptătorii din echipele FOS erau umăr la umăr, acum au luat distanță pentru că, spun ei, „distanțarea socială acum poate salva mai multe vieți decât am salvat noi vreodată”.

Totodată, luptătorii români din Afganistan arată cum lucrurile s-au schimbat și în ceea ce privește socializare. Ei păstrează distanța inclusiv la masă.

Atingerea nivelului de profesionalism necesar îndeplinirii în bune condiţii a misiunilor dificile pe care le presupun operaţiile speciale necesită activitate intensă, iar aceasta a fost cu totul modificată o dată cu pandemia. Însă, militarii români nu se plâng de noile reguli.

„Dacă noi ne putem adapta și încă reușim să ne îndeplinim misiunile, o poți face și tu!”, este îndemnul luptătorilor din Armata Română.

Ţinuţi oarecum în umbră, militarii români din FOS care luptă, la propriu, de 14 ani în Afganistan, îndeamnă oamenii să stea în casă și să respecte măsurile de prevenție COVID-19.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel