Luptătorul ROMÂN Florin Tiţa, după Campionatele Europene: „Am plâns la sfârșit”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Sportivul român Florin Tiţa, care a obţinut medalia de argint la categoria 55 kg, stilul greco-romane, la Campionatele Europene de lupte de la Bucureşti, a declarat, sâmbătă, că este mulţumit că a urcat pe podium la seniori deşi a început acest sport doar în urmă cu şase ani.

„A fost destul de greu în finală, eu sunt mult mai mic decât rusul. Mai am timp, de abia am început luptele acum şase ani, iar acum am urcat pe podium la Europene. Cu multă muncă sper să depăşesc cât mai mulţi. Sunt mulţumit de locul 2 pe care l-am luat aici. E prima mea medalie la seniori, la Europene. Îmi dau seama că nu am muncit degeaba şi că m-am apucat cu un scop de acest sport", a spus Tiţa.

„Eu nu mă aşteptam să ajung în finală. Ziceam că dacă termin pe locul 5 e foarte bine. Dar am văzut că am ajuns în finală şi am zis că medalie am, trebuie doar să o mai colorez puţin. Am tras cât de tare am putut, am crezut că îl pot bate, dar nu am reuşit. Încă nu s-a terminat competiţia, poate vom avea un aur şi la aceste europene, nu se ştie", a adăugat el.

 

„Nu s-a putut”

 

Luptătorul român a explicat că a plâns la finalul meciului cu Vitali Kabaloev pentru că a simţit că i-a dezamăgit pe suporterii români.

„Am plâns la sfârşit pentru că mi-am dorit enorm să îl înving pe adversarul din Rusia. Nu s-a putut şi am simţit că am dezamăgit publicul care a fost alături de mine. Eu m-am simţit foarte bine luptând acasă. I-am simţit aproape, i-am auzit tot meciul, apoi la fel pe podium. Acum pentru mine urmează Campionatele Mondiale Under 23 şi cele de seniori. Eu nu am cum să merg la Tokyo, categoria mea nu e olimpică. Dar sper să urc în categorie şi să ajung la Jocurile Olimpice în 2024", a precizat Tiţa.

Sportivul român Florin Tiţa a obţinut medalia de argint la categoria 55 kg, stilul greco-romane, sâmbătă, la Campionatele Europene de lupte care au loc în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Bucureşti, după ce a fost învins în finală de rusul Vitali Kabaloev.

Vicecampionul mondial Under-23 s-a impus (11-0) în mai puţin de trei minute în faţa lui Tiţa, medaliat cu argint anul acesta la Europenele Under-23.

 

România are trei medalii la Campionatele Europene

 

România are trei medalii la Campionatele Europene de la Bucureşti, argintul lui Tiţa la greco-romane, argintul cucerit de Kriszta Incze la categoria 65 de kilograme şi bronzul câştigat de Andreea Beatrice Ana la categoria 55 de kilograme.

România participă cu 30 de sportivi, câte 10 la fiecare stil, la Campionatele Europene de lupte, găzduite de Sala Polivalentă din Bucureşti în perioada 8-14 aprilie. La Europenele din 2018, de la Kaspiisk (Rusia), România a câştigat cinci medalii, una de aur, una de argint şi trei de bronz.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel