În 2016, o echipă de Cruce Roșie a dat peste el pe unul dintre traseele sale nocturne și viața lui a luat o întorsătură radicală. „Au devenit familia mea”, spune el. Acum împarte un apartament cu trei colegi și privește înapoi cu satisfacția că a depășit acea perioadă, dar și cu incertitudinea cuiva care încearcă să-și găsească un loc de muncă încă din anul 2021. „Acum că dorm din nou sub un acoperiș adevărat, voi face tot ce trebuie să nu mă întorc în labirintul care este strada”, spune el.
„Am lucrat 11 ani fără acte”
A ajuns în Spania în urmă cu 17 ani, oraș pe care l-a ales pentru că era fratele său și a lucrat cinci ani „fără acte” într-un restaurant care a ajuns să se închidă și ulterior într-un loc de târg: „Am lucrat 11 ani fără acte. Nu știam limba și mă gândeam doar să câștig niște bani ca să vină familia. Dar m-am trezit pe stradă, singur, cu hainele în geantă”.
Bancomatele, parcul Bruil și împrejurimile clădirii Trovador au devenit refugiile lui. A fost muncitor sezonier în Ejea de los Caballeros, culegând struguri și portocale în Gandía. I-au furat documentele, „pe care le-am lăsat împreună cu hainele depozitate ca să nu le cărăm toată ziua”. Nu a suferit nicio agresiune, „am fugit mereu de lupte și confruntări”. După un sezon solo, s-a alăturat unui grup de bărbați „care s-au înțeles destul de bine”. Din acei prieteni, el povestește cu tristețe că i-a văzut pe doi morți, unul de cancer în urmă cu două luni și altul care a murit în aer liber „posibil de frig”. „Când văd pe cineva care locuiește pe stradă, mă gândesc mereu că mi-am pierdut câțiva ani din viață pe care nu-i voi putea recupera”, spune el.
„Mă înscriu la tot ceea ce îmi oferă mai multă pregătire”
Sănătatea i s-a deteriorat, a fost internat de două ori pentru tuberculoză „de la care sunt complet recuperat”. Și povestește cu mândrie o mare realizare personală: a stat aproape cinci ani fără să guste nicio picătură de alcool.
De când s-a detoxificat și a ieșit de pe stradă, a lucrat într-un hotel și într-o firmă de asamblare de rafturi metalice, a reușit să cunoască Portugalia unde a lucrat o perioadă și a urmat o jumătate de duzină de cursuri ca șofer de stivuitor, muncitor depozit, asistent bucătărie și manipulator de alimente. „Mă înscriu la tot ceea ce îmi oferă mai multă pregătire și posibilități de a avea un loc de muncă. Sunt conștient că la cei 51 de ani ai mei nu mă vor ajuta tocmai”, spune el.
„Nu vreau mila nimănui”
Până în luna septembrie a anului trecut a primit venitul minim vital (IMV), iar acum așteaptă să știe dacă îl vor reînnoi sau nu. Între timp, primește carduri de mâncare de la Crucea Roșie și aceștia acoperă facturile de electricitate și gaz pentru locuința lui, ceea ce îi permite să contribuie cu partea lui din chirie, „plătesc aproximativ 500 de euro pe lună, iar cheltuielile pe care le împart, inclusiv coșul de cumpărături”.
„Nu vreau mila nimănui, o spun mereu, mă pot întreține dacă îmi dau ocazia”, insistă el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
