Mașină cu numere românești, CIURUITĂ de GLOANȚE în GERMANIA. Polițiștii au intrat pe fir

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:

O mașină cu numere românești a fost găsită abandonată lângă un câmp din Germania. Pentur că era ciurită ca și cum s-ar fi tras cu gloanțe asupra sa, localnicii au alertat polițiștii.

O mașină cu numere de județul Brașov, România, este abandonată de aproape o lună la marginea unui drum din landul german Saxonia. Nu ar fi nimic ilegal, dacă mașina nu ar fi ciuruită de gloanțe. Autoturismul a ajuns acum în mijlocul unei anchete a poliției germane.

Autoturismul stă, de luna trecută, la marginea unui drum care face legătura între Freiberg de Großschirma. Oamenii din zonă au trecut pe lângă ea până la un moment dat când cineva s-a apropiat de ea și a remarcat că este găurită.  Gunther, un fermier care locuiește în zonă a alertat de îndată poliția: „Geamurile mașinii au găuri care seamănă cu urmele de gloanțe. Am chemat Poliția”.

Polițiștii au stabilit până acum doar că mașina nu a fost înscrisă în bazele de date ca fiind furată în Germania sau România. Pentru că găurile din geamuri, care seamănă cu cele ale unor gloanțe, ridică suspiciuni, mașina va supusă unei analize de specialitate. Anchetatorii vor să stabilescă dacă mașina a fost implicată într-un incident armat sau dacă a fost doar vandalizată, relatează freiepresse.de.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel