Publicitate
Şeful statului francez a cerut ''o reuniune de urgenţă a miniştrilor europeni preocupaţi de provocarea migraţiei'' şi a dat asigurări că ''se va face totul pentru a-i găsi şi condamna pe cei responsabili'' de această dramă.
Premierul Jean Castex va ţine o reuniune interministerială pe această temă joi la ora 08:30 (07:30 GMT).
Macron: Franţa nu va lăsa Canalul Mânecii să devină un cimitir
Preşedintele Macron a anunţat cel puţin 31 de morţi, în timp ce bilanţul precedent al poliţiei anunţa că 27 de persoane au murit miercuri în scufundarea ambarcaţiunii lor în largul coastei portului Calais, un oraş din nordul Franţei devenit punctul de plecare pentru încercările de traversări către coastele britanice.
Preşedintele Macron a făcut referire la ''reţelele de contrabandişti care, exploatând sărăcia şi suferinţa, pun în pericol vieţi omeneşti şi în cele din urmă decimează familii.''
Vezi și: Franța. O ambarcaţiune cu imigranţi, care încercau să ajungă în Anglia, s-a scufundat. Zeci de morți și răniți
Franţa a acţionat, împreună cu Marea Britanie, pentru destructurarea reţelelor de contrabandişti'' şi ''de la începutul anului, datorită mobilizării a 600 de poliţişti şi jandarmi, 1.552 de contrabandişti au fost arestaţi pe coasta de nord şi 44 de reţele de contrabandişti dezmembrate'', a precizat preşedintele francez, adăugând că ''7.800 de migranţi au fost salvaţi''.
''În pofida acestei acţiuni, de la 1 ianuarie au avut loc 47.000 de încercări de traversare'' a Canalului Mânecii, a menţionat el.
Premierul Marii Britanii, reuniune de criză după moartea a cel puţin 27 de migranţi
La rândul său, și premierul britanic Boris Johnson a convocat o reuniune interministerială de criză miercuri, după moartea a cel puţin 27 de migranţi care încercau să traverseze Canalul Mânecii din Franţa către Regatul Unit, a anunţat Downing Street, relatează AFP.
''Prim-ministrul va conduce în această după-amiază o reuniune COBR privind situaţia în Canalul Mânecii'', a declarat purtătorul său de cuvânt.
Potrivit poliţiei franceze, 27 de migranţi au murit miercuri în naufragiul ambarcaţiunii lor în Canalul Mânecii, în largul portului Calais.
Această dramă, calificată drept ''tragedie'' de către prim-ministrul francez Jean Castex, este cea mai mare din 2018 şi survine în contextul blocării tot mai mari a portului Calais şi a tunelului pe sub Canalul Mânecii folosit de migranţi care încearcă să ajungă în Anglia.
Aceste traversări constituie un subiect de tensiuni constante între Paris şi Londra, autorităţile britanice considerând insuficiente eforturile întreprinse de partea franceză pentru a împiedica îmbarcarea migranţilor ilegali în pofida acordării unor ajutoare financiare, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News