"Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Spaniei, utilizând transportul feroviar sau cel aerian, că, pe fondul grevelor anunțate de compania de căi ferate spaniolă Renfe și de compania aeriană Ryanair, circulația feroviară și zborurile ar putea fi afectate. Astfel, în zilele de 30 august și 1 septembrie 2019, activitatea în domeniul transportului feroviar, în ceea ce privește serviciile furnizate de compania Renfe, se va desfășura la capacitate redusă, existând posibilitatea modificării coordonatelor de călătorie", au transmis reprezentanții MAE, într-un comunicat de presă.
Ministerul mai anunță că și „zborurile operate de compania aeriană Ryanair ar putea suferi modificări în următoarele zile din luna septembrie (respectiv prima zi de luni și zilele de vineri și duminică): 1, 2, 6, 8, 13, 15, 20, 22, 27 și 29 septembrie 2019".
„Se recomandă cetățenilor români să consulte site-urile oficiale ale companiilor cu care călătoresc pentru a se informa asupra stării călătoriilor cu trenul și a zborurilor programate. Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Secției Consulare a Ambasadei României în Regatul Spaniei: +34917344004, apelurile vor fi redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență", conform sursei citate de Mediafax.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanență al Secției Consulare a Ambasadei României la Madrid: +34649656032.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News