UPDATE: Ministerul Afacerilor Externe a confirmat că încă un român aflat în Israel a murit în urma războiului. Până acum, cinci persoane cu cetățenie română au decedat în urma războiului din Israel.
"În continuarea precizărilor transmise de către Ministerul Afacerilor Externe în contextul situației de securitate din Statul Israel și Fâșia Gaza, precizăm că autoritățile israeliene au informat cu privire la decesul a încă unei persoane cu dublă cetățenie, israeliană și română, cu domiciliul în Statul Israel.
Până la acest moment, Ambasada României la Tel Aviv și Consulatul General al României la Haifa nu au recepționat solicitări de sprijin consular privind dispariția sau decesul altor cetățeni români în Statul Israel și mențin în permanență contactul cu autoritățile israeliene.
Astfel, până la acest moment, potrivit informațiilor transmise de către autoritățile israeliene, cinci persoane cu dublă cetățenie israeliano-română, cu domiciliul în Statul Israel, au decedat, și o persoană este notificată ca fiind ostatic în Fâșia Gaza", potrivit unui comunicat al MAE.
Știrea inițială: Purtătorul de cuvânt al Ministerului român de Externe, Radu Filip, a vobit, în direct la Antena 3 CNN, despre demersurile MAE pentru scoaterea românilor din zona periculoasă.
"Din păcate, unul dintre cetățenii români cu dublă cetățenie, israeliană și română, cu domiciliul în Israel, semnalat inițial în lista persoanelor din dispărute, este ostatic în Fâșia Gaza, potrivit informațiilor furnizate de către autoritățile israeliene.
Bilanțul cetățenilor români afectați de atacurile atroce din data de 7 octombrie arată astfel: avem patru cetățeni cu dublă cetățenie, israeliană și română, care sunt decedați, o persoană cu dublă cetățenie, în continuare dată dispărută și încă o persoană cu dublă cetățenie ostatică în Fâșia Gaza.
Până la acest moment, Ambasada României la Tel Aviv și Consulatul General al României la Haifa nu au recepționat alte solicitări de sprijin consular privind dispariția sau decesul altor cetățeni români în statul Israel. Menținem în continuare legătura cu autoritățile israeliene.
Apelul nostru, prin vocea ministrului afacerilor externe, dna. Luminița Odobescu, a fost unul foarte ferm. Am cerut eliberarea imediată a tuturor ostaticilor, inclusiv a celui cu dublă cetățenie, israeliană și română. În ceea ce privește modul de derulare a operațiunilor ce țin de eliberare a ostaticilor, aceste informații nu-mi sunt disponibile.
Trebuie să țineți cont că situația este foarte dinamică, e foarte fluidă. În măsura în care putem sprijini aceste demersuri, sigur, vom face un apel, printr-un mesaj lansat chiar de către președintele Iohannis.
În ceea ce-i privește pe cei aproximativ 260 de cetățeni români (din Gaza) și membri de familie care ne-au solicitat sprijin în vederea evacuării, din păcate, până la acest moment, nu a fost posibilă evacuarea lor în condiții de siguranță", a afirmat purtătorul de cuvânt al Ministerului român de Externe la Antena 3 CNN.
O persoană cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, cu domiciliul în Statul Israel, semnalată iniţial în lista persoanelor dispărute, este ostatică în Fâşia Gaza, a anunţat sâmbătă seara Ministerul Afacerilor Externe.
"În continuarea precizărilor transmise de către Ministerul Afacerilor Externe în contextul situaţiei de securitate din Statul Israel şi Fâşia Gaza, precizăm că potrivit informaţiilor furnizate de către autorităţile israeliene unul dintre cetăţenii cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, cu domiciliul în Statul Israel, semnalat iniţial în lista persoanelor dispărute, este ostatic în Fâşia Gaza", a informat, sâmbătă, MAE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News