MAE le cere insistent românilor să evite călătoriile neesențiale în Rusia

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) le recomandă "insistent" cetăţenilor români să evite călătoriile neesenţiale în Federaţia Rusă, iar celor care se află temporar în această ţară să ia în considerare să plece cât mai curând prin intermediul zborurilor comerciale încă disponibile.

"După cum este cunoscut, ca urmare a escaladării conflictului armat din Ucraina, România a decis, la 26 februarie 2022, închiderea spaţiului său aerian pentru toate aeronavele înregistrate în Rusia, ulterior măsura fiind adoptată la nivelul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene. În aceste condiţii, şi companiile aeriene europene şi-au suspendat zborurile spre şi deasupra teritoriului Federaţiei Ruse.

Având în vedere aceste restricţii, precum şi faptul că situaţia regională de securitate rămâne extrem de tensionată şi cu o evoluţie impredictibilă, Ministerul Afacerilor Externe le recomandă insistent cetăţenilor români să evite călătoriile neesenţiale în Federaţia Rusă, iar celor care se află temporar în această ţară să ia în considerare să părăsească teritoriul Federaţiei Ruse cât mai curând, prin intermediul zborurilor comerciale încă disponibile", se arată într-un comunicat de presă al MAE transmis luni AGERPRES.

Potrivit MAE, cetăţenii români care doresc să părăsească teritoriul Federaţiei Ruse au, la acest moment, rute alternative de deplasare prin intermediul curselor aeriene regulate, cu escală, prin Turcia (Istanbul) şi Emiratele Arabe Unite (Dubai) sau pe cale rutieră, cu companii de transport, prin Estonia.

 

MAE le cere insistent românilor să evite călătoriile neesențiale în Rusia



Ministerul recomandă cetăţenilor români care se află pe teritoriul Federaţiei Ruse să îşi înregistreze neîntârziat prezenţa prin intermediul platformei www.econsulat.ro, la adresa https://www.econsulat.ro/CetateniRomaniInregistrati/Inregistreaza, disponibilă atât de pe PC sau laptop, cât şi de pe telefonul mobil.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Moscova: +7 499 143 0427; +7 499 143 0350, al Consulatului General al României la Sankt Petersburg: +7812 3126141 şi al Consulatului General al României la Rostov pe Don: +7 (863) 283 10 15 apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Moscova: +7 916 017 9882, precum şi telefoanele de urgenţă ale oficiilor consulare la Sankt Petersburg:
+7 965 777 43 38 şi Rostov pe Don: +7 909 437 72 22.

Ministerul Afacerilor Externe solicită cetăţenilor români consultarea paginilor de Internet: http://moscova.mae.ro, http://sanktpetersburg.mae.ro, http://rostov.mae.ro, www.mae.ro şi le reaminteşte că au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie utile.  

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel