MAE, reacție după ce mâna dreaptă a lui Putin a aruncat mărul otrăvit spre România: "Un mare grad de frustrare"

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:

MAE reacționează după ce mâna dreaptă a lui Putin, Dmitri Medvedev, a spus că aderarea Republicii Moldova la UE este posibilă prin crearea "noii Românii Mari": "indică un mare grad de frustrare".

"Declarațiile lui Dmitri Medvedev, subsecvente deciziei istorice a Consiliului European din 23-24 iunie privind acordarea statutului de stat candidat la aderarea la UE pentru Republica Moldova și Ucraina, fac parte din retorica falsă, cu care ne-am obișnuit deja, a Kremlinului, propagată în Republica Moldova atât înainte, cât și după agresiunea ilegală, nejustificată și neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei. Reacția menționată indică, pe lângă un mare grad de frustrare, un lucru cert: decizia Consiliului European de a acorda statutul de stat candidat pentru Republica Moldova este o decizie corectă și reprezintă o realizare cu adevărat istorică, o reconfirmare a vocației și orientării europene ale Republicii Moldova și cetățenilor săi.

Acestă decizie reprezintă, pe de o parte, inițierea drumului ireversibil spre integrarea deplină a Republicii Moldova în Uniunea Europeană, acolo unde îi este locul și, pe de altă parte, o nouă confirmare a valorii strategice a politicii de extindere a Uniunii”, transmite, duminică, MAE.

"Republica Moldova a intrat în lunga coadă pentru aderarea la UE, întinsă pe parcursul a zeci de ani (...) Dar există o altă cale de a obţine aderarea la UE: crearea unei noi Românii Mari", a declarat fostul preşedinte rus, un apropiat al actualului preşedinte Vladimir Putin.

Ce a spus Medvedev

 

El a acuzat politicienii români că "fac dansuri politice în jurul Moldovei".

"Prima şedinţă comună a parlamentelor moldovean şi român a fost finalizată prin faptul că legislatorii au dansat ţinându-se de mână. A părut destul de amuzant", spunea Medvedev: "cu toate acestea, consecinţele pot fi mult mai puţin amuzante".

Dmitri Medvedev a făcut referire la şedinţa comună a Parlamentelor României şi Moldovei ce a avut loc săptămâna trecută. Parlamentul Republicii Moldova şi Parlamentul României s-au reunit în şedinţă comună, iar la finalul şedinţei a fost adoptată o Declaraţie comună a celor două Legislative.

Preşedintele Republicii Moldova a deschis şedinţa comună care a avut loc la Chişinău la o zi după ce Moldovei i-a fost acceptat statutul de candidat la Uniunea Europeană.

„De-a lungul existenţei noastre, istoria ne-a pus la multe încercări. Multe dintre ele au fost în calea dezvoltării şi atingerii aspiraţiilor noastre de pace şi prosperitate şi au îngreunat evoluţia Republicii Moldova. Cea mai recentă dintre ele este acest război crunt şi nedrept de la graniţa noastră răsăriteană, care a amplificat multe dintre problemele sistemice ale Republicii Moldova”, a spus Maia Sandu, adăugând că, în ciuda greutăţilor, moldovenii s-au strâns în jurul valorilor precum viaţa, libertatea, democraţia şi au respect pentru umanitate.

Din partea Parlamentului României au fost prezenţi preşedinţii celor două camere - Marcel Ciolacu şi Florin Cîţu, precum şi liderii de grup, şefii de comisii şi parlamentari de la toate partidele politice parlamentare de la Senat şi Camera Deputaţilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel