MAE se implică în cazul lui Mihai, şoferul ucis cu o sabie într-o parcare din Franţa. Când va fi repatriat

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:

Ministerul Afacerilor Externe solicită informații în legătură cu șoferul român ucis cu o sabie într-o parcare din Franța. Totodată, ca urmare a demersurilor Ambasadei României la Paris cadavrul bărbatul va putea fi adus în țară.

Ministerul Afacerilor Externe a explicat prin intermediul unui comunicat de presă că „încă de la momentul notificării decesului cetățeanului român pe teritoriul Republicii Franceze, Ambasada României la Paris a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale în vederea obținerii unor informații suplimentare cu privire la circumstanțele producerii acestui incident”.

Și Ambasada României la Paris a avut discuții cu reprezentanții statului francez.

„Ambasada României la Paris a sesizat acest caz, prin demersuri punctuale la nivelul Ministerului de Interne și Ministerului Afacerilor Externe, pentru a exprima îngrijorarea și preocuparea față de deteriorarea situației de securitate din zonele utilizate de transportatorii profesioniști pentru repaus. În acest context, a fost avansată inclusiv sugestia de a fi avute în vedere eventuale măsuri de siguranță publică în astfel de zone, astfel încât, pe viitor, asemenea incidente să fie prevenite”, se mai arată în precizarea de presă.

 

Autorităţile române, despre cazul lui Mihai

 

Totodată, Ambasada României la Paris a efectuat demersuri pentru identificarea și notificarea familiei persoanei decedate și este în contact cu familia. Tot urmare a demersurilor Ambasadei, autoritățile judiciare franceze și-au dat acordul pentru preluarea trupului neînsuflețit în vederea repatrierii în cursul săptămânii viitoare, au spus diplomații români.

MAE precizează că Ambasada României la Paris va menține dialogul cu familia persoanei decedate și cu autoritățile franceze, fiind pregătită să acorde asistență consulară specifică, inclusiv pentru îndeplinirea formalităților legate de repatrierea trupului neînsuflețit al persoanei decedate și eliberarea certificatului de deces.

Șoferul român a fost ucis într-o parcare din Franța de hoții pe care i-a surprins în timp ce încercau să fure marfa din tir. Bărbatul de 38 de ani a fost lovit cu o sabie. Cazul lui a stârnit ample discuții în Uniunea Europeană, inclusiv în Parlamentul European.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel